Începe distracția cu cursul

Pe perioada scandalului OG13 cursul s-a comportat incredibil de linistit. Ne vom referi in continuare la cursul EURO, dupa cum stim toate celelalte valute de la noi fiind trecute prin EURRON – inca un indiciu al cedarii suveranitatii noastre in fata BCE-ului. Nu am inteles niciodata de ce se intampla asta, probabil este un “feature” al angajarii Romaniei in programul de aderare la Euro.

Ca o mica paranteza, existenta unui curs liber cu celelalte monede independent de EURRON ar facilita un comert exterior mai dinamic, prin prisma evolutiei puterii leului in raport cu fiecare moneda in parte. Nu stiu daca “trecerea” prin euro a cursului este doar in privinta anuntarii cursului BNR sau si in sistemul bancar se face aceeasi trecere pentru conversii. Un motiv de descurajare a schimburilor in alte monezi prin dublarea comisioanelor.

Ca o alta mica paranteza, linistea cursului in timpul protestelor nu denota altceva decat faptul ca “pietele” stiau dinainte ca se va sfarsi cu liniste si ca nu va fi nicio “revolutie” in Romania care sa schimbe ceva. Sau poate denota ca Mugurel nu iubeste variatiile mari de curs si a pus la bataie din rezerva pentru a mentine o aparenta stabilitate.

Dupa cum stim, Mugurel poate linisti cursul pe cateva zile, sau chiar pe o perioada putin mai lunga, de cateva saptamani. Insa nicio banca centrala nu rezista presiunii pietei. Voi explica in continuare factorii care vor pune presiune sporita pe curs in perioada urmatoare.

Cresterea dobanzii Fed-ului: Yellen tocmai a anuntat ieri (14 februarie) ca e foarte probabil ca in Martie sa mareasca din nou dobanda; ar fi un semnal puternic ca anul acesta Fed-ul se va tine de promisiuni si va mari anul acesta de 3 ori dobanda, nu doar o singura data ca anul trecut; aceasta ar insemna ca de la 0.75% anul acesta sa se ajunga la 1,5% – un salt semnificativ care ar produce numeroase turbulente pe pietele valutare si nu numai; in ce masura economia americana este pregatita sa primeasca o asemenea crestere, nu comentez; doar subliniez ca o crestere in Martie, desi doar de 0,25% in sine nu ar insemna mare lucru, decat ar da semnalul ca urmeaza si altele, de unde explozia dolarului; poate este greu de vorbit de explozia dolarului cand acesta se afla deja la cote maxime, luna trecuta atingand cote maxime pe ultimii 5 ani; insa sa nu uitam ca traim intr-o perioada de volatilitate maxima cu viitor incert si cu risc de razboi mondial in care armata cea mai puternica din lume va conta imens; una la mana; in plus, Trump pare sa abordeze diferit decat Obama chestiunea datoriei, fiind mai degraba tentat de o renegociere a acesteia, mai cu voie, mai fara voie; controlarea datoriei prin inflatie nu i-a reusit lui Obama si Trump are alergie la slabiciunea altor monede, atacand in nenumarate ocazii mentinerea slaba a monedei de catre chinezi sau de catre europeni; asta nu inseamna deloc ca dolarul se va slabi doar pentru ca asta si-ar dori americanii; din contra, pe masura ce izolationismul american se va extinde, celelalte tari vor fi nevoite sa incerce noi relatii bilaterale si sa marginalizeze dolarul pana in punctul in care acesta nu va mai avea relevanta pe care o are acum; cand se va atinge acel punct va fi insa nevoie de o noua intelegere globala cu privire la viitoarea moneda de schimb si inainte ca dolarul sa ajunga irelevant, americanii vor pune in joc toate portavioanele si nuclearele pe care le au; de unde dolarul va mai tot avea de crescut.

Politica monetara a BNR-ului este secreta: singurele certitudini cu privire la politica monetara a BNR-ului sunt ca doar Isarescu stie ce are in cap si stie unde este adevarata putere a leului; sa nu uitam: puterea leului e data de diferenta intre valuta care intra sau iese din tara; evident, asta nu se vede instant in curs ci trece prin buffer-ul “Isarescu” care este ca o casa de schimb care vinde cumpara (si tipareste), avand o rezerva destul de mare (cateva zeci de miliarde) cu care se poate juca, beneficiind de trendurile dintr-o perioada anume; insa cu cat volatilitatea este mai mare si cu cat presiunea pe crestere este mai mare, cu atat casa aceea va scadea treptat pana in punctul in care cursul va deveni secundar ca importanta pentru BNR comparativ cu rezerva de valuta. Cum romanii au dat recent de mariri de salarii spectaculoase si cum sunt semnale din ce in ce mai mari ca consumul va creste, in buna traditie romaneasca, vom importa mult mai mult decat exportam, ceea ce va pune presiune pe curs.

BNR-ul are insa mai multe unelte la indemana pentru a tine sub control deficitul balantei comerciale, unul fiind cresterea dobanzii de referinta, care insa ar pune probleme mari bugetului si ar putea produce un mic soc in plan economic, crescand atat costurile de finantare ale firmelor peste noapte, cat mai ales crescand ratele la credit intr-o perioada in care romanii abia au inceput din nou sa consume la cote comparabile cu anul 2008. Asadar, o crestere a dobanzii ar fi poate mai periculoasa pentru economie decat un curs crescut care si acesta s-ar regasi in costul de trai, anuland rapid cresterile salariale recente.

Iata deci doar doi factori care fara alte probleme pot duce la o deteriorare a cursului:

  1. cresterea dobanzii Fed-ului care ar trage putinii bani veniti in sistemul bancar romanesc din afara pentru dobanda mare (comparativ cu a lor) si ar schimba trendurile de economisire ale romanilor care avand afinitate catre monezi mai sigure in detrimenul riscului ar trece economiile de pe lei pe dolari;
  2. cresterea consumului care prin diferenta intre importuri si exporturi ar pune presiune pe EURRON

In caz ca BCE va reactiona la cresterea dobanzii Fed-ului printr-o masura similara (de crestere) acest eveniment ar fi inca un catalist pentru deteriorarea cursului. Masura insa putin probabila avand in vedere problemele din UE si Zona Euro mai ales.

Ca riscuri mai avem de asemenea Grecia si alte posibile exit-uri care pot oricand produce socuri, dar in acest scenariu eu consider ca Romania ar avea de castigat si leul ar fi favorizat. Deteriorarea situatiei din Grecia in caz ca va trece peste nivelul anterior in care retragerea de bani de la bancomate a fost limitata, ar putea afecta drastic sistemul bancar romanesc care are o importanta felie actionariat grecesc. Asa cum s-a mai intamplat in 2008, o impozie a sistemului bancar grecesc va produce socuri extreme pentru fragilul sistem bancar romanesc care nu s-a curatat indeajuns, numarul de fuziuni de care am auzit fiind minor si merele putrede fiind lasate in pace total nejustificat de BNR dintr-o pasivitate greu de inteles.

La toate cele spuse mai sus, ar mai exista speranta unor investitii majore care insa intarzie sa se arate si sunt asteptate de atatia ani. Lumea se misca, Germania duduie [1] si lipsa de forta de munca din vest va impinge mai devreme sau mai tarziu companiile europene pana pe meleaguri mioritice dupa ce vor fi “ras” mai intainte tot ce s-a putut la vecinii nostri de la vest. O data cu aceste “multinationale” mult hulite si ostracizate de actuala guvernare, in caz ca nu o vor lua inspre Ucraina sau Rusia in eventualitatea unei paci intre urmasul lui Merkel si Putin, sunt sanse mari sa intre indeajuns valuta incat sa mentina leul pe teritoriul “goldilock” actual. Pana atunci insa, cursul va trece printr-un rollercoster interesant intre varfurile de presiune exterioara si plafoanele de rezistenta ale lui Mugurel.

NOTE:

[1] Germania: creşterea economică a accelerat la finele anului trecut

Moartea unui preot: prilej de luare-aminte

Moartea nu vine sa-i faci o cafea, vine sa te ia! – Pr. Arsenie Papacioc

Gasim pe site-ul Realitatea urmatoarea stire: “Un respectat preot al unei mănăstiri, găsit mort, în saună, alături de două prostituate.”

La inceput m-am ingrijorat si am crezut ca e vorba de un preot roman. Am tresarit mai intai ingrijorandu-1ma ca ar fi vreun preot pe care il cunosc, desi nu cunosc preoti care ar merge la prostituate, dar te poti astepta la orice de la oricine in vremurile de azi cand diavolul umbla ca un leu sa inghita orice suflet.

In al doilea rand am tresarit cu gandul la cati vor incepe sa măcăne din nou impotriva preotilor ca si cum nu ar exista nici judecatori in puscarie, nici doctori fumatori si nici doctoranzi plagiatori. Din fericire stirea a trecut cam fara prea mare zgomot, fiind destul zgomot cu altele. Mai multe detalii, puteti gasi la sursa de unde a preluat Realitatea stirea: agora.md.

A murit chiar in momentul pacatului. O tragedie am putea spune, Dumnezeu sa-l odihneasca, desi … oare ce nadejde sa mai avem. Pacat ca nu a avut timp sa se pocaiasca, ar zice unii. Dar stim noi daca chiar nu s-a pocait?

Inainte de orice gand cu privire la soarta la judecata a unui raposat eu pun convingerea ca Dumnezeu il ia pe fiecare in momentul optim pentru acel suflet, indiferent de unde s-a decis sa mearga: la rai, sau la iad. Fie ca acel om se hotarase de mai mult timp pentru rai sau pentru iad, prin viata pe care o traise, Dumnezeu i-a dat mai mult timp astfel incat daca ar mai fi trait, fie mantuirea lui ar fi fost in pericol, fie caderea lui in rau ar fi fost si mai mare – dupa cum merge fiecare, in sus sau in jos.

Exista multe trepte ale binelui si exista nenumarate trepte si ale raului, dupa cuvantul Mantuitorului: “În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt” (Ioan 14,2). Despre locasurile din iad putem sa aflam de pe pictura Judecatii de Apoi de la Manastirea Voronet sau din alte vedenii si invataturii: unii sunt in foc pana la genunchi, alti pana la brau, altii pana la gat etc, dupa raul pe care l-au facut in viata.

Asa cum Dumnezeu vrea sa ne mantuim, in aceeasi masura isi doreste sa ne putem pregati cat mai bine pentru viata de apoi si sa putem obtine chiar manuiti fiind, “un locas” cat mai frumos. In aceeasi masura, are grija ca si pe cei rai, care nu doresc sa se mantuiasca, sa ii ia inainte de a face rele si mai mari si de a se afunda si mai mult in intuneric. Bineinteles, judecatile lui Dumnezeu numai El le stie, ce spun eu sunt doar cateva posibile explicatii.

Dumnezeu are insa multe lucruri de care sa tina cont: binele sau raul pe care acel om il mai poate face, direct sau indirect, evenimentele si influenta asupra altor oameni pe care acel om le-ar putea face daca ar mai trai. Si de ce nu, unele morti, tocmai prin “spectaculosul” lor, pot sa fie prilej de trezire pentru unii oameni si astfel Dumnezeu sa decida ca unul sa moara intr-un fel anume, pentru a fi pricina de ridicare pentru altii si a beneficia astfel chiar fara voia lui ridicarea altor.

Daca acest parinte ar fi murit in pat, a doua zi, cu siguranta nu auzeam de el. Acum, daca din cauza felului in care a murit am auzit de moartea lui napraznica si ma folosesc, avem cel putin un motiv sa intelegem de ce Dumnezeu poate sa fii ales acest moment ca sa ia sufletul bietului parinte.

Multi se grabesc sa acuze pe preotii care cad in pacate fara sa realizeze ca trebuie sa fii supermen ca sa poti rezista intreg la minte spovedaniei a sute de oameni care vin sa-ti spuna tie toate cate au facut. Cei necredinciosi nici nu realizeaza cum ar fi, chiar daca ai fi necredincios si chiar daca ai avea exercitiul si obisnuinta meseriei si oricate beneficii materiale ai avea, ce inseamna sa asculti pacatele oamenilor.

O paralela cat de cat putem face cu meseria de psihiatru sau psiholog, desi comparatia e simplista, un psihiatru neavand in nici un caz un numar atat de mare de “spovedanii” si consilierea rareori putand fii comparata cu spovedania. Chiar daca la consiliere o persoana trebuie sa spuna problemele care sunt sursa raului, rareori va fi cazul sa spuna tot ce a facut, cele mai intime pacate, cele mai negre ganduri si fapte. Si cu toate acestea, putini psihiatri ajung la pensie intregi la minte.

Pe langa bombardamentul de pacate si necazuri al credinciosilor, preotii au bineinteles si responsabilitatea rezolvarii conflictelor in care se afla oamenii, trebuind sa ofere nu doar sprijin moral dar si sfaturi potrivite pentru fiecare personalitate si pentru fiecare situatie in parte. Duhovniceste privind, cu usurinta spunem: da, dar preotii au si harul lui Dumnezeu. Adevarat, dar asta nu face deloc usoara si lipsita de riscuri meseria de duhovnic.

Plusul de autoritate in fata oamenilor al preotilor pe cat de invidiat de multi, pe atat de greu de dus in spate. Autoritatea iti ofera posibilitatea sa ajuti oamenii, sa ai un rol important in societate dar mai ales in vietile fiecarui individ in parte. Totodata, autoritatea este o povara, fiind mereu sub “reflectoare”. Si nu doar la reflectoarele atentiei celorlalti ma refer, desi doar acestea ar fi indeajuns sa faca cu totul de nedorit meseria de preot. Ma refer mai ales la “reflectoarele” credinciosilor care asteapta de la tine un ajutor. Poate nimic nu e mai greu decat sa fii cel la care se uita cei aflati in necaz si tu sa nu-i poti ajuta cu nimic. Cu toata pregatirea, cu toata osteneala, oricat de sincer ai fi, oricat de sporit duhovniceste, meseria de “propovaduitor” in ziua de astazi este greu de practicat, daca te intereseaza vreun rezultat, daca vrei sa faci bine si sa-i scoti pe oameni din intuneric.

Lupta cu intunericul este grea si multi clacheaza. Precum doctorii pe campul de batalie in timp de razboi, neavand conditiile necesare, neavand ustensilele si medicamentele necesare pentru a putea trata cum trebuie ranitii si nestiind pe care ranit sa-l tratezi mai intai, tot astfel preotii in ziua de astazi sunt chemati la o meserie imposibila: predicarea moralei crestine intr-o lume indracita. Sa nu ne miram, daca vreunul mai abandoneaza lupta din cand in cand.

 

Noua Zeelanda devine cam aglomerata

Intr-un articol de acum 3 ani, incercam sa explic de ce recomand Noua Zeelanda celor care doresc sa emigreze. Argumentele pe scurt ar fi:

  • o tara in emisfera sudica (deci cu sanse mai mari de supravietuire in cazul unui razboi nuclear) cu o geografie ideala, izolata de posibili dusmani;
  • o tara in care se vorbeste limba engleza cu o cultura compatibila;
  • un pib excelent (crestere 3,5%), si mai ales un pib per capita excelent (35k USD – 4xRO);
  • o tara auto-sustenabila care produce indeajuns de multa mancare pentru toti locuitorii sai, mai ales in caz de necesitate;

Intre timp insa se pare ca Noua Zeelanda a devenit atat de aglomerata incat ridica multe semne de intrebare. Sunt nenumarate stiri de miliardari americani care si-au cumparat ferme intregi si isi construiesc bunkere in Noua Zeelanda. Insa nu doar miliardarii vin in Noua Zeelanda. Anul trecut s-a inregistrat record de imigranti [1], si trendul se accelereaza. Cel mai clar o arata insa graficul vanzari de terenuri:

Financial Times ofera o lista de miliardari care si-au cumparat deja proprietati si prezinta o imagine mai clara. Intr-un alt articol la care nu mai pot da referinta, am aflat si de un conflict intre miliardari si locuitorii nativi din Noua Zeelanda care se opun venirii strainilor (nici ei, ca si noi romanii, nu vor sa vanda tara la straini, probabil).

In ce masura Noua Zeelanda mai este alegerea ideala pentru emigrare este deci sub semnul intrebarii, DACA luam in serios riscul razboiului nuclear in emisfera sudica care pare sa se fii accelerat o data cu alegerea lui Trump.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] NZ migration numbers booming and not slowing down – new statistics

Divide et Impera: cateva clivaje facute de PSD in randul romanilor

  • Tineri vs. batrani

Prin marirea pensiilor si mai ales prin accentuarea si comunicarea in perioada electorala a promisiunilor cu pensiile, PSD-ul si-a atras cu efort minim cea mai activa felie din placinta electoratului. Tinerii, in general dezinteresati de politica se trezesc insa doar in momente de criza, cand efectele guvernarii dezastruoase incep sa-i atinga. Nici tinerii si nici batranii insa nu fac legatura intre partidul votat si starea economiei. In fapt, pensiile au fost mereu marite de fiecare partid, cu exceptia crizei fatidice din 2008 ale carei cauze si efecte sunt dificil de inteles de pensionari care nu il vor ierta pana la moarte pe Basescu.

  • Afaceri romanesti vs. multinationale

Xenofobia si alergia la “multinationale” ii aduceau lui Vadim Tudor in perioada de glorie 15% fara campanii prea complexe sau costisitoare. Un procent important din romani inca nu au iesit in strainatate si nu realizeaza nici in cea mai mica masura importanta capitalului strain in dezvoltarea Romaniei. Cum PRM-ul fara Vadim s-a dezintegrat din mancareala intre tovarasi, cele mai “luminate” capete din acest partid de trista amintire au sarit barca la PSD si au venit la pachet cu sloganuri si discursuri nationaliste ieftine, care aduc insa voturi.

Cum procentul de 50% de care PSD-ul avea nevoie pentru a-si putea face de cap cu tot felul de legi si ordonante fara stres nu putea fi acoperit doar cu pensionarii si bugetarii, in aceasta campanie PSD-istii au incercat sa introduca in “programul de guvernare” si niscavai gogosi pentru firme: reduceri de impozite, promisiuni cu simplificarea birocratiei, ajutoare de stat, etc.

  • Privati vs bugetari

sursa: GDS.RO

Mai putin explicit, acest clivaj este indirect sustinut de marirea salariului minim – o masura cu efect mai ales in domeniul bugetar unde salariile, primele si alte bonusuri sunt calculate relativ la salariul minim. Pe langa salariul minim insa, guvernul PSD a marit salariile in administratia publica intre 20% si 50% in Ianuarie 2017 [sursa]. Aceste mariri s-au facut desi salariile medii in sectorul bugetar sunt oricum mai mari decat in domeniul privat, pe orice categorie ne-am uita: administratie, doctori, invatamant etc. Cum politizarea in sectorul de stat merge pana la posturi cat mai de jos cum ar fi la directorii de gradinita si cum mii si zeci de mii de posturi depind de succesul partidului, marirea a venit ca un os aruncat cainilor de casa ai partidului.

  • muncitori vs. patroni / manageri

Odata cu marirea semnificativa a salariului minim comparativ cu alti ani, PSD-ul si-a asigurat cu usurinta si categoria angajatilor cu salariu minim din sectorul privat; acestia constituie o felie importanta de muncitori care au ramas “pe langa” (stat), nereusind sa “prinda” un post la buget si neavand meserii prea banoase intr-o economie subdezvoltata, suprataxata si sufocata de lipsa infrastructurii si coruptia endemica. Desi aceasta categorie reprezinta “rezervorul” principal din care se scurge forta de munca in exterior, o clasa de jos va exista tot timpul, Romania mai avand mult efort de depus pana clasa dominanta numeric va fi o clasa de mijloc veritabila.

Prin taierea limitarii CAS-ului la salariile mari, desi financiar suma adunata nu are relevanta pentru stat prea mare, PSD-ul a oferit o “razbunare” clasei de jos – miscare din categoria “paine si circ”.

Spoiala de masuri in favoarea economiei reale, a stimularii unei competitivitati imposibile intr-un mediu corupt si a lipsei unei piete libere reale au fost menite sa ajute la proiectia unei imagini cat mai lucioase a faimosului program de guvernare bazat pe gogosi si fara nicio strategie realista. Cata vreme fundamentul schimbarii nu sunt principiile cinstei si promovarea valorilor, orice program “de guvernare” nu este decat o unealta propagandistica, adevaratul “program” fiind in fapt intarirea parghiilor de control a fondurilor statului si gestionarea riscurilor potentiale (justitia/procuratura).

 

 

Limitarea denunțului: are adevărul termen de garanție?

Daca in OUG singura schimbare ar fi fost limitarea denuntului si ar fi fost indeajuns pentru a ne chema in strada.

Nu vreau sa va plictisesc cu numele vehiculate de infractori care ar fi scapat de o asemenea prevedere. De altfel, trecutul nu conteaza cat viitorul in toata marsavia asta. De aceea majoritatea celor din strada sunt tineri sustrasi acolo de la alte activitati specifice varstei lor: plimbat prin cafenele, intalniri, cinema, lectii si pregatiri pentru examen sau de ce nu putin gaming dupa serviciu sau scoala.

Ce justificare logica poate avea insa limitarea denuntului? Cum poate adevarul sa expire, cum poate furtul sa nu mai fie valabil daca a trecut mai mult de 6 luni? Cati neuroni trebuie sa aiba o persoana ca sa inteleaga ca nu exista nici cea mai mica umbra de indoiala ca acesti guvernanti sunt niste ticalosi care au venit sa faca legea pentru ca momentan nu pot sa cumpere judecatorii cum o faceau acum ceva timp, inainte ca noua generatie de judecatori si procurori tineri din institutiile statului sa inceapa incet-incet sa ocupe locuri importante si sa nu mai accepte compromisul specific vechii generatii.

Am mai subliniat si in alte articole: Romania se va schimba abia cand in justitie si in politie se va face curatenie si vor intra doar tineri care vor dreptate si sunt dispusi la orice sacrificiu pentru a pune umarul la construirea unei tari asa cum ne-o dorim. Acest fenomen va fi unul treptat si vom asista la mai multe “dureri de nastere” a cinstei si onoarei mai ales la confruntarea cu celelalte puteri ale statului unde rumenirea nu este deloc dorita si schimbari nu au loc in aceeasi directie.

Intorcandu-ne la denunt, sa enumeram cateva argumente care ar putea fi ridicate in favoarea limitarii duratei:

  1. stresul politicienilor: politicienii nu pot sa traiasca mereu in stres ca cineva ii poate denunta, mai ales pe lucruri care le-au facut acum multi ani; este un argument pe cat de strigator la cer, pe atat de repetat papagaliceste si sustinut tocmai de acei infractori care au cazut deja victime unor astfel de situatii; apelul la umanitate al hotilor ar trebui sa nasca revolta si cu siguranta multa revolta s-a acumulat si abia acum a inceput sa fiarba mamaliga; un politician trebuie sa ii fie frica daca este hot: mai devreme sau mai tarziu va plati: fie in fata legii, fie in fata poporului revoltat, fie la sfarsit in fata lui Dumnezeu;
  2. riscul abuzului: procurori rau-voitori pot santaja martori ca sa depuna marturie mincinoasa si sa fie angrenati in denunturi false; o asemenea argumentare este penibila; daca astfel de cazuri exista, ele sunt deraieri de la justitie si sunt condamnabile; daca s-au inmulti denunturile nu inseamna neaparat ca procurorii au inceput sa santajeze martori ci poate ca au inceput sa-si faca datoria; de asemenea, daca am merge pe aceasta logica, sa ignoram de tot denunturile, daca santajul martorilor chiar este o problema, desi logic ar fi ca acei procurori care au santajat sa plateasca; de ce nu exista denunturi si impotriva unor astfel de procurori daca fenomenul este unul real si este folosit ca argument?
  3. paralela cu prescriptia raspunderii penale: de ce am avea nevoie de “termen de valabilitate” la denunt daca avem deja prescriptia raspunderii penale? Denuntul este in esenta doar o unealta juridica, doar o parghie de investigatie. Gravitatea unei fapte demascate printr-un denunt poate varia imens. Daca vrem sa simplificam procedurile juridice si sa reducem aglomeratia in justitie, de ce macar termenele de “expirare” a denuntului nu au pastrat proportia cu termenele din prescriptia raspunderii penale?

Nefiind de specialitate juridica si neavand cultura in domeniu, recunosc ca poate mi-a scapat vreun argument in favoarea limitarii duratei denuntului. De aceea, va provoc, psd-istilor: luminati-ma!

 

Referendumul Pro-Familie: Dragnea pune noi capcane BOR

Chiar ma gandeam zilele astea ca Dumnezeu i-a pedepsit pe PSD-isti pentru ca in loc sa isi respecte promisiunile si declaratiile pompoase din campanie ca ei sunt “extremisti ortodocsi” si sa programeze referendumul pentru familie, s-au grabit mai intai sa isi aranjeze problemele … legale.

Oare ce mai avea nevoie PSD-ul pentru a anunta referendumul deja avand majoritate parlamentara si mai ales avand in spate milioanele de semnaturi stranse? Nimic. Ei nu s-au grabit insa tocmai pentru ca stiau ce va urma: vor da ordonante “problematice”, se va isca scandal si vor avea nevoie de tot sprijinul, de la toate categoriile sociale. Si categoria crestinilor nu este deloc nesemnificativa. Au pastrat “referendumul” la categoria “altele” incepand cu mariri de pensii si salarii, ca sa isi pregateasca terenul si apoi sa bage ordonanta asta. Daca trecea, urmau cu alte “urgente”, ma indoiesc ca referendumul ar fi fost prea curand organizat.

O noua ispita este pusa in fata crestinilor de Drac-nea: promisiunea referendumului. Desi semnaturile sunt stranse si desi Curtea Constitutionala a dat de mult timp verde organizarii referendumului, Dragnea a lansat ideea ca trebuie sa mai discute cu Coalitia pentru Familie, sa se mai tanguie putin pe la RTV sa arate ca ei ar avea multa munca de facut dar nu le dau pace protestatarii etc.

Principala problema este ca daca Dragnea va reusi sa momeasca crestinii cu organizarea referendumului, o noua falie se poate produce intre tinerii nedusi la biserica si BOR. Putine mai sunt de facut de catre ortodocsii care se vor lasa trasi in aceasta capcana si aparitia de noi sloganuri impotriva Bisericii, cum s-a mai intamplat la protestele anterioare. Orice asociere cu Dragnea sau PSD-ul, va face daune ireparabile si poate naste noi curente nedorite. Sa nu uitam ca diavolul cauta cau un leu sa il inghita pe om si mai ales la vremuri de tulburare, cauta sa profite cu orice ar putea.

Dragnea este evident un mafiot pervers si o minte diabolica daca e in stare sa foloseasca pana si pe Dumnezeu in luptele sale murdare. Singura familie care il intereseaza pe Dragnea este famiglia mafiota a tovarasilor de partid pe care a incercat sa-i scape prin aceasta ordonanta si pe care va incerca sa ii scape in caz ca rezista in scaun, desi politic Dragnea este un cadavru care inca mai misca din membre.

Deocamdata, salutam comunicatul patriarhiei cu privire la coruptie si il salutam si pe pr. Necula care se afla in mijlocul protestatarilor. Ii deplangem insa pe cei care stau deoparte din temeri conspirationiste ca protestele sunt organizate de sorosisti si ca se urmareste instalarea USR-istilor care sunt impotriva bisericii. Asemenea temeri le etichetam infantile. In primul rand, crestinii trebuie sa fie de partea adevarului si impotriva hotiei.  Crestinul nadajduieste, lupta si face ce poate, lasand ce nu poate controla in seamna lui Dumnezeu. Nu putem stii daca USR-ul chiar este o amenintare si chiar va profita de caderea PSD-ului dar putem sa luptam pentru dreptate aratand ca si noi – ortodocsii – suntem impotriva diavolului rosu.

Iar acesti sceptici, daca vor ca la putere sa nu vina oameni impotriva bisericii, sa se alature miscarii lui Marian Munteanu pentru a pregati o alternativa, pentru a sprijini si familia ortodoxa si apararea traditiei si toate celelalte. Scorul jalnic obtinut de Munteanu nu denota decat o nepasare neinteleasa sau poate ne arata de fapt care este procentul ortocsilor carora le pasa de cine ne conduce.

Restructurarea Romaniei [2]: Apararea

Vezi si RESTRUCTURAREA ROMÂNIEI [1] – INTRO

Cat de bine pregatita este apararea unei tari se poate vedea doar in vreme de razboi. Oricate lucruri bune sau rele am spune despre armata romana si despre beneficiile sau problemele apartenentei la NATO, in fapt toate sunt speculatii. Doar adevarul unui viitor conflict ne va spune cu adevarat cum stam la capitolul aparare. Asta nu ne impiedica insa sa facem un diagnostic si sa obsevam cateva lucruri certe.

Un lucru cert este ca armata romana nu este prea grozava daca privim prin prisma potentialului de impact regional. Practic, regional impactul armatei romane este zero daca nu chiar pe minus, avand in vedere ca teritorii ale Romaniei sunt inca sub ocupatiei ruseasca, ca sa nu mai zicem de bazele cedate americanilor pe degeaba. Da, stiu, asta tine de tratate si de cursul istoriei. Armatele insa decid cursul istoriei si cert este ca Romania a pierdut oportunitatea sa ajute Moldova in conflictul cu Transnistria intr-un moment in care acest lucru tinea doar de vointa politica. Ma refer bineinteles la anii 90 si la ce s-a intamplat de-atunci incoace. Moldova sub ocupatie este poate cel mai clar indiciu al neputintei si al slabiciunii actuale a Romaniei.

Poate suntem obisnuiti sa gandim ca atat putem noi, ca nu putem sa facem fata vicisitudinilor istoriei sau, dupa cum spunea un tovaras, “meandrelor concretului” – o expresie fumoasa care poate denota apogeul gandirii iliesciene. Am crescut la scoala fiind invatati ca, noi mereu am fost inconjurati de mari imperii si ca este o minune simplul fapt ca am rezistat atatia ani si ca nu ne-am pierdut identitatea. Evident, putini elevi realizeaza ca grecii sau polonezii, de exemplu, au fost intr-o situatie mult mai dificila decat noi si ca desi istoric au avut vicisitudini mai mari ca noi, se afla deasupra noastra cam din orice punct de vedere.

Mentalitatea este extrem de importanta cand vorbim despre lucruri importante cum ar fi planificarea, strategia si obiectivele. O mentalitate decadenta, slabita, complexata si inchistata in limite stabilite de curente de gandire care nici nu stim de unde vin si cui apartin, nu poate sa planuiasca lucruri mari. Informarea corecta si deschiderea mintii dincolo de status quo-ul cu care suntem obisnuiti ar fi indeajuns pentru a pune unele intrebari si a deschide unele perspective cu totul diferite. Bunaoara, nu doresc decat sa amintesc ca nu intotdeauna romanii au fost la fel de slabi si neputinciosi ca in vremurile de astazi. Moldova lui Stefan cel Mare era la fel de inconjurata de “mari imperii” ca si in alte vremuri, in schimb Moldova lui Stefan cel Mare era o mare putere regionala care nu doar ca nu se supunea “tavalugului istoriei” si strica planurile imperiilor dimprejur, dar ajunsese in anumite momente sa puna probleme de securitate acestor imperii (a se vedea incursiunile lui Stefan cel Mare in Polonia) sau era un “jucator” in deciderea politicii tarilor inconjuratoare (a se vedea influenta lui Stefan cel Mare in Tara Romaneasca).

Nu as dori sa trec mai departe peste mica paranteza cu Stefan cel Mare fara a pune cateva intrebari cu privire la succesul Moldovei din vremea lui Stefan cel Mare. Tin sa mentionez mai intai ca nu am citit prea multa istorie si desi sunt foarte pasionat de Stefan cel Mare si citesc tot ce pot, nu am pretentia sa emit teorii si ipoteze istorice. Insa as dori sa pun ca intrebare urmatoarea chestiune: in ce masura Moldova lui Stefan cel Mare isi datoreaza succesul doar lui Stefan cel Mare sau si calitatii poporului din vremea sa. Nu degeaba a ramas denumirea lui Stefan de “cel Mare” [1] dar performanta de durata si amplitudinea impactului domniei sale sunt cu siguranta si concecinta a “materialului” uman cu care Stefan a putut sa realizeze ce a realizat. Este redundant sa facem paralele cu alti mari domnitori, cu alte genii militare sau administrative care insa desi au ramas in istorie prin straluciri de moment, impactul lor nu a fost nici pe departe comparat cu ce a reusit sa faca Stefan cel Mare in Moldova. Sa fie oare explicatia acestei diferente tocmai materialul uman? Oare ce ar fi realizat Mihai Viteazu daca in loc de tradatori ar fi fost inconjurat de patrioti cum a fost Stefan cel Mare? Mi-au ramas mereu in minte cuvintele spuse despre Stefan cel Mare de Parintele Nicolae Tanase: Stefan cel Mare ardea satele din fata navalitorilor, dar le ardea pentru ca stia ca are cu cine sa le refaca. Daca moldovenii nu ar fi fost in cuget si simtiri alaturi de Stefan, s-ar fi rasculat de la prima batalie.

De ce am facut aceasta introducere in tratarea subiectului apararii cu cateva comentarii cu privire la mentalitate? Ce am putea noi oare sa ne propunem din punct de vedere militar si ce vrem mai mult decat avem: o tara libera, indepententa, suverana? He, he, aici s-ar lungi mult discutia. Lansez doar un scenariu de istorie alternativa in care s-ar putea afla Romania de astazi: Romania de astazi ar putea fi o tara independenta pe bune (adica care sa nu se bazeze pe NATO), cu teritorii intregi (altfel spus cu Moldova si Transnistria integrate) si o tara in care niciun politician ungur nu ar avea in ce context sa mai mentioneze cuvantul “Trianon” asa cum niciun mexican nu are curajul sa ridice pretentii asupra Texasului.

In continuare, as dori sa fac o scurta recapitulare a situatiei armatei romane, punctand ulterior cateva realitati si deziderate. De asemenea, vom face un scurt comentariu legat de “sistemul” de securitate al Romaniei, care sistem este unul singur, determinat de singurul tratat actual, mai exact de NATO.

Dupa cum stim, Romania fiind membra a blocului comunist, facea parte din tratatul de la Varsovia, un tratat similar NATO din ziua de astazi. Intreaga strategie de securitate si organizare a armatei sunt evident dictate de tratate si de contextul istoric in care se afla o tara. Comparativ cu NATO insa, tratatul de la Varsovia avea cateva mici diferente: organizarea armatelor statelor individuale era mai independenta decat NATO in care se pune accent si se incearca o unificare cat mai puternica, mai ales prin prisma “standardizarii” armamentului – o formula cu spoiala de specialitate prin care se justifica publicului necunoscator necesitatea ca armamentul sa fie cumparat de la americani. Intreaga distrugere a industriei producatoare de armament a Romaniei s-a facut sub sloganul “alinierii la standardele NATO“.

Nu negam aici diferentele evidente tehnologice intre armamentul american si capacitatile ramase in urma ale industriei romanesti de armament post-decembriste. Insa mai de dorit era pastrarea si modernizarea acestei industrii decat vanzarea ei la fier vechi. Bineinteles, ca oricum toata industria comunista din Romania a fost vanduta la fier vechi, chiar daca doar in acte, unele agregate si materii prime fiind mult mai scumpe decat fierul vechi si constituind obiectul unor afaceri negre odioase. Insa macar industria de armament putea fi crutata, cu putina atentie din partea conducatorilor.

De asemenea, pe vremea tratatului de la Varsovia, fiind perioada Razboiului Rece, armata avea de departe o importanta majora in cadrul oricarui stat, lucru schimbat total in momentul in care am intrat noi in NATO cand principalul interes al americanilor a fost ruperea satelitilor URSS (lucru realizat oricum prin anularea tratatului de la Varsovia) si impingerea granitelor geografice ale NATO cat mai mult inspre Rusia, existand chiar momente in care existau unele discutii despre o eventualitate aderare a Rusiei la NATO. Ulterior aderarii, interesul NATO nu a fost deloc in dezvoltarea unei armate romanesti capabile, aceasta fiind exclusiv misiunea statului roman. Sa nu fim insa tristi: nu doar in Romania s-a intamplat asa, ci in toate tarile satelit ale SUA, dezvoltarea unei armate nu este privita cu ochi buni, deoarece altfel nu s-ar mai justifica cheltuielile si vanzarile complexului militar american, ca sa nu mai vorbim de posibilele “abateri de la cale” cum este cazul Turciei de astazi.

Care era asadar starea armatei romanesti pe vremea comunismului? Era ea una buna sau una proasta, era mai buna ca acum sau mai proasta? Sunt lucruri bune la care sa facem referire sau situatia actuala este una mult mai fericita? Astfel de intrebari pot naste discutii infinite. Eu doresc insa doar sa subliniez ca armata Romaniei pe vremea comunismului putea asigura integritatea teritoriala a tarii, putand tine in sah chiar marele urs, cum s-a dovedit in cazul inabusirii Primaverii de la Praga din 68.

Principalele lucruri care trebuie subliniate cu privire la armata romana dinainte de 89 este in primul rand capacitatea de productie de armament (Romania era un exportator important de armament) si al doilea era capacitatea umana: numarul mare de soldati permanenti si faptul ca exista stagiul militar obligatoriu si fiecare barbat putea sa foloseasca o arma sunt lucruri care desi denigrate, erau un garant importat pentru securitatea tarii.

Poate a venit vremea de o noua paranteza si sa subliniez cat de important este ca fiecare barbat (cel putin) sa fie capabil sa poarte o arma. In primul rand, dupa parerea mea, o tara in care barbatii nu pot sa isi apere nevestele in cazul unei invazii este o tara pierduta. Putini elogiaza performanta Elvetiei de a-si pastra neutralitatea in cel de-al 2-lea Razboi Mondial fara a stii carui fapt se datoreaza asta. Multi pun pe seama sistemului bancar si pe faptul ca Elvetia are destui evrei importanti iar cum evreii conduc lumea, Elvetia a fost mereu ca un fel de refugiu pentru evrei si de aceea si-a permis “luxul” sa fie neutra. Evident sunt prostii, realitatea fiind cu totul alta. Un raspuns final nu poate da nimeni. Cu siguranta conteaza si bancile, cu siguranta conteaza si evreii, insa in cel de-al 2-lea Razboi Mondial, cred ca evreii ar fi fost mai degraba un punct in plus pentru nemti sa-si doreasca ocuparea Elvetiei. Intorcandu-ne insa la capacitatea de autoaparare prin folosirea armelor, in cel de-al doilea Razboi Mondial a fost o discutie intre un ministru neamt si un sef de guvern Elvetian, nemtii amenintand cu invazia pe elvetieni: “domnule ministru – zice neamtu’ – armata elvetiana are x mii de soldati; noi putem trimite oricand y batalioane de soldati cu un numar mai mare de x mii si va vom face praf”. La care elvetianul raspunde “ati uitat sa puneti la numar si milioanele de elvetieni care vor opune rezistenta; nu uitati ca fiecare elvetian are cel putin o arma in casa si ca stie sa o foloseasca”.

Imi cer scuze pentru redarea aproximativa a discutiei de mai sus, din pacate nici nu mai retin de unde mi-a ramas in minte pentru a putea cauta si a oferi tabloul complet si precis al discutiei. Esenta invataturii insa cred ca ramane. Nu vreau sa fac apogeul portului de arma si sunt constient ca pusca nu mai este ce-a fost si conteaza prea putin in cazul unor razboaie totale. Insa, pusca sau pistolul in mana fiecarui cetatean sunt un prim nivel de descurajare a unei invazii militare, cel putin prin prisma resurselor alocate de atacator si al oportunitatii unei invazii.

Avem deci cateva puncte slabe, mai ales in cadrul unui viitor volatil cu tulburari majore din varii cauze (teroristi, refugiati, razboi in tari vecine etc). Faptul ca la romani nu exista dreptul de a purta arma si ca nu este constientizata importanta macar a pregatirii oricarui barbat sa foloseasca arma, ne plaseaza din start in categoria “sitting ducks”.

Daca portul armelor este un capitol inchis, ce putem spune insa despre capacitatea barbatilor de a folosi arma? Si aici stam cum nu se poate mai prost. Armata “profesionista” sub-finantata si prost-pregatita are dificultati pana si in atragerea tinerilor spre aceasta meserie. In SUA, armata are mereu “material” de “carne de tun” din randul claselor sarace (negri, orase distruse economic, zone fara potential etc). La noi insa, tinerii saraci fug in afara si armata are dificultati in a-si constitui personalul, ca orice companie din Romania, de altfel. Problema demografiei este un alt aspect peste care vom sari sumar, nefiind prea mult de spus decat ca este de departe o rana deschisa care va sangera si mai mult in viitor, pe langa emigratie.

Ce solutii ar fi insa, chiar cu declinul populatiei, chiar cu dezinteresul fata de meseria de soldat si de armata in general, ce am putea face pentru a face un pas in pregatirea pentru razboi? Legea privind statutul rezervistilor este un timid pas inainte, insa suntem abia la inceput. Banii vor fi insa problema principala la acest capitol, ca si motivatia de altfel.

Poate a venit timpul sa tratam putin si aspectul motivatiei, altfel zis al patriotismului. O armata, pe langa stimulentul financiar si atractivitatea ca meserie, trebuie sa atraga in primul rand si prin ceea ce se numeste patriotism. Cuvant greu cu multe de spus, aflat insa intr-un declin ireversibil, mai ales consecinta a “integrarii europene” si a globalizarii. Satul global vazut de multi ca o metamorfoza fireasca si binevenita a statelor nationale este o himera care nu face decat sa secatuiasca puterea simbolica a popoarelor slabe, a statelor aflate in disolutie sau reziliente intr-un statut de limbo, de plutire obosita peste timp a unei idei istorice, ramase in suspans pana la viitoarele transformari semnificative. Mai adaugam la cele spuse mai sus si mireasma cufundarii in virtual si a dezinteresului general pentru societate si gasim unele raspunsuri ale lipsei patriotismului si a interesului pe care tara il poate prezenta pentru un cetatean in ziua de astazi.

Un soldat care nu e gata sa isi dea viata pentru tara si nu are constiinta jertfei de neam este un soldat care chiar daca isi va face meseria profesionist pentru a-si pastra locul de munca, nu va putea sa dea totul si nu poate constitui baza unei armate puternice si viguroase. Diferenta intre un soldat patriot si unul doar profesionist si corect este aceeasi ca intre un angajat la o companie de stat si un intreprinzator care munceste zi si noapte pentru familia sa. Primul este atent doar la posibile riscuri (sa nu fie prins de sefi cand se joaca monopoly, sa nu faca greseli pentru care ar putea sa fie taxat pe viitor etc) pe cand al doilea este interesat de rezultatul muncii sale, de succesul sau esecul muncii sale legandu-se intrebarea daca va avea sau nu de mancare si toate celelalte.

Din pacate, armata nu poate face prea mult pentru trezirea sentimentului patriotic al soldatilor sau al viitorilor soldati. Acest aspect tine mai mult de societatea in intregul ei, sistemul de invatamant, politica, religia, cultura care pot sau nu sa nasca si sa mentina treaz sentimentul patriotic. Vremurile post moderne mai ales, prin reformatarea mentala cu ajutorul societatii informationale, pune piedici dificile si provocari majore in toate capitolele enumerate mai sus, de unde intelegem de ce patriotismul are un grad continuu slabit si puseuri desi datatoare de sperante pentru unii, slabe precum arderea unui fitil care sta sa se stinga.

Strategia de aparare porneste de la tratatele existente si de la conjunctura geopolitica. Calitatea si experienta oamenilor implicati in elaborarea si indeplinirea unei strategii de aparare sunt definitorii. Cand insa politizarea a cuprins intreaga societate si partidul numeste pana si directorii de scoli, ce putem spune despre promovarea valorilor si a oamenilor de calitate in cadrul armatei? Nimic! Strategia de aparare este prin urmare un corolar al politicii fiind dependenta de toate constrangerile ei: oportunism, schimbari dese, perspective scurte, lipsa responsabilitatii, irelevanta profesionalismului etc.

O armata puternica cu greu se poate realiza fara o economie puternica. Spun “cu greu” deoarece se pot face multe lucruri si fara bani multi. Eficienta este tocmai arta realizarii unor obiective cat mai mari cu resurse cat mai mici. Misiune grea, mai ales daca nu esti fortat de imprejurari si daca te culci pe-o ureche ca te apara NATO si ca tot ce trebuie sa faci este sa ii lasi pe americani sa-si planteze niste baze de rachete pe ici pe colo sau sa le dai un aeroport-doua, sau se mai trimiti si tu un batalion-doua prin razboaiele murdare ale americanilor in lume.

Dupa ce ca oricum nu avem bani pentru o armata puternica, putinul care il avem a fost cheltuit tot prin prisma “adaptarii la sistemul de securitate NATO” si prin parteneriatul romano-american prin care noi ne angajam sa le cumparam americanilor arme fie ca avem sau nu musai de ele, fie ca avem sau nu prioritati la capitolul respectiv.

Nu cred ca exagerez prea mult daca spun ca armata romana este probabil tratata de americani similar kurzilor in Siria: li se dau ceva “goodies” (niscavai mitraliere sau echipamente nu prea avansate) bineinteles pe bani sau petrol (americanii nu fac cadouri!), li se face training, se fac misiuni comune si sunt incurajati. Cam atata tot. Americanii nu o sa vina sa lupte razboiul kurzilor, insa ii folosesc pe kurzi, impreuna cu alte grupari “partenere” cand e nevoie sa atace Mosul unde isi trimit si ei ceva trupe mai ales pentru coordonare.

Niciodata americanii nu au spus ca le vor oferi mai mult kurzilor, insa probabil kurzii, ca si romanii sunt siguri ca americanii ii vor sprijini in lupta cu marele satan de la nord (Rusia pentru noi, Turcia si Iran pentru ei). Toata strategia kurzilor, ca si a romanilor, se invarte in jurul americanilor. Fara americani, si kurzii si romanii, nu stiu si nu pot sa se lupte. Americanii sunt singura lor sursa de armanent, singurii lor parteneri si gandul ca acolo sus, cineva vegheaza pentru biruinta lor, ii linisteste si ii face sa nu se gandeasca la alte optiuni.

M-am plictisit de cati ani tot explic de ce NATO este efemer si nu mai are multe zile. Va invit sa le cautati daca doriti sa aflati si argumentele. Mereu am atras atentia ca un tratat poate sau nu poate sa fie respectat, de aceea e bine sa nu ne bazam doar pe acest tratat ci sa cautam variante. Nu m-am hazardat sa propun variante, nu am sugerat nici impacarea cu rusii, desi a incerca nu ar fi o crima si nici bazarea doar pe fortele proprii. Sunte insa multe lucruri care se puteau face aceasta toata perioada de pace intre doua razboaie, perioada in care prin mila lui Dumnezeu noi am apucat sa traim.

Dezvoltarea unei industrii de armament care sa produca macar echipamentele de baza ale unei armate si de care avem nevoie urgenta ar fi fost un lucru benefic atat pentru suportul armatei cat si din punct de vedere economic. Daca trebuie sa existe un sector strategic sprijinit de stat, de departe acesta ar trebui sa fie productia de armament. Dependenta de alte tari pentru armament in conditiile in care noi avem o traditie, avem capacitati tehnologice si mai ales resurse umane capabile sa dezvolte o asemenea industrie este nu doar un risc de securitate, dar si o prostie din punct de vedere economic.

Dar de ce ne-am opri la echipamentele de baza? Parteneriatul cu SUA daca ar fi insemnat cu adevarat un parteneriat ar fi presupus cel putin productia in Romania a unui tip de rachete moderne care sa intre in dotarea armatei noastre, prin infuzia de tehnologie americana. Stiu ca exista unele tentative si proiecte de un relativ succes, insa acestea nu pot fi comparate macar cu succesul Daciei in domeniul automobilelor, in conditiile in care noi am avea nevoie de producerea cel putin a unui Skode in domeniul militar, avand posibilitatea (teoretica) de a cere tehnologie si suport din partea marelui nostru partener. Nu voi mai spune prea mult despre industria de apararare decat ca faptul ca noi inca vorbim in 2017 de importanta revitalizarii acesteia denota starea jalnica in care ne aflam si perspectivele si mai slabe prin prisma tulburarilor geopolitice si dificultatilor economice care se vad la orizont.

In recapitulare stam prost cu patriotismul, stam prost la industria de aparare, nu avem nici macar capacitati cantitative printr-o pregatire minimala de rezervisti, toate punctele pozitive care tin de aparare par a ramane existenta unui tratat, care are insa o importanta pusa sub semnul intrebarii in mod accelerat chiar de catre partenerul de baza al acestui tratat. Mai adaugam aici situatia geopolitica grava si sistemul putred de conducere, consecinta a politizarii generalizate din Romania si ramanem cu o armata prost dotata, aflata inca in durerile unei nasteri ca o organizatie relevanta, adaptata realitatilor, cu resurse umane din ce in ce mai greu de gasit, cu resurse financiare mereu sub semnul intrebarii si mai ales cu un sens existential pus continuu sub semnul intrebari de societatea fluida in care traim si in care puterea de simbol a conceptului de tara si neam sunt cel putin aflate in covalescenta. Ne-a ramas totusi mostenirea istorica care poate fi o inspiratie pentru inca un nou inceput.

CONCLUZII

  • nu stim starea actuala a armatei romane, probabil este proasta, exista sanse sa nu fie asa
  • industria de armament este jalnica, armata nu are finantare; fara bani, apararea este imposibila
  • organizarea eficienta si puterea simbolica ar compensa lipsa banilor: armata romana este insa lipsita de ambele
  • tratatul NATO prezinta o minima stabilitate si niscavai sperante; tratatele sunt insa facute pentru a fi desfacute; o baza de cateva rachete la Deveselu nu inseamna in nici un caz ca SUA ne va ajuta cu ceva in caz de nevoie

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] DE CE ESTE ŞTEFAN CEL MARE SFÂNT

 

PSD sunt hoți pentru că se trag din români

Nouă românilor nu ne place când străinii ne fac hoți. “Țiganii fură, măi proștilor, nu ne băgați în aceeași oală” ne revoltăm noi pe bună dreptate. Dar oare pe bună dreptate?

Sunt de acord că probabil în occident, majoritatea hoților de naționalitate română sunt țigani. Chiar și asa, sunt de acord că orice pădure are uscături. Ce doresc eu însă să susțin este că moralmente, pădurea românilor are cam tot atâtea uscături cât pădurea țiganilor, daca nu chiar mai multe. Sunt multe feluri de hoții: unii mai la vedere, unii mai la ascuns, unii mai la grămadă, alții individual. Cei mai fără cap se fură pe ei înșiși. Însă furtul este furt.

Și cum fură românii? Toți care au votat cu PSD-ul pentru un salariu sau o pensie mai mare se fac părtași furtului alături de guvernanții actuali care își fac legi pentru anihilarea ultimelor celule de rezitență ale unei societăți democratice. Toți cei care au votat PSD-ul știau că sunt șanse mari ca aceștia să fure când vor pune gheara pe putere, după atâta timp de “pauză”. Pe la noi, prin Craiova, având de atâta vreme primarii pe care îi avem, e chiar o vorbă: “ce dacă a furat, măcar a lăsat ceva după el”. Așa era consolat Solomon după ce a fost băgat la zdup de unii craioveni.

Furtul votanților psd este unul de asemenea la “ceas de noapte”. Ei se ascund în spatele a mii și mii de justificări, își liniștesc conștiința cu mii și mii de minciuni în care doresc să creadă cu fermitate: ei au votat pentru oameni, ei au votat pentru program, ei au votat pentru conducători români, ei au votat împotriva lui Soros, etc. În fapt fiecare a votat din interes: pentru o mărire de salariu, pentru o mărire de pensie, pentru un loc de muncă (al lor, sau al neamurilor lor). Nimeni nu a votat pentru program și nici pentru un om anume care i-a convins prin comportamentul lui că le merită votul.

Chiar cei care dau acum cale întoarsă și zic că nu se așteptau la așa ceva de la partidul muncitorilor [1] nu au dreptate. Se știa dinainte ce “material” are acest partid.

Nu este nimic nou despre PSD, nimeni nu avea dubii înainte de alegeri cu privire la calitatea morală a candidaților PSD. Presa a tot arătat. Evident unii zic: sunt hoți și la alte partide. Mai ales psd-iștilor le place să fie băgați la grămadă cu întreaga clasă politică când vine vorba de critica. Critica colectivă este scăparea mai ales a politicienilor josnici.

Elevului leneș care la școală este ultimul în clasă, îi place cel mai mult când vreun profesor nebun are un puseu de nervi și îi pune pe toți în aceeași oală, ceartându-i: nemsimțiților și leneșilor, nu sunteți buni de nimic! În timp ce olimpicii și tocilarii rămân șocați de vehemența profesorului și se simt ciudat pentru că rareori au fost puși la zid, codașii se simt în al noulea cer. În sfârșit nu doar ei sunt arătați cu degetul, în sfârșit sunt și ei în aceeași gașcă cu “crema”, în sfărșit se simt în largul lor în caz că la ora următoare vor fi ascultați și vor da din umeri. Așa s-a întîmplat tovarășilor cu ocazia “Colectiv”. Așa se întâmplă și în alte partide și mai ales dinozaurii bătrâni și plozii lor se țin de scaune ridicând sloganul: aștia suntem, politica e un rău inevitabil, ce putem face?

Generalizările sunt apanajul proștilor și al mulțimilor. De aceea este greu să explici oamenilor de ce, deși au existat corupți în toate partidele există totuși diferențe majore între PSD și restul partidelor. Pur și simplu din faptul că PSD a condus probabil 80% din perioada post-decembristă. În plus, tocmai calitatea proastă a oamenilor implicați în politică este consecința răului facut de PSD, un partid care nu trebuia să existe, un partid născut din minciună și manipulare de un caracter odios care va intra la groapa de gunoi a istoriei. Oamenii serioși, cu principii, cu afinități doctrinare, care ar fi putut face o altfel de politică, tocmai de aceea au stat de-o parte. Pentru că nu a vrut să participe la un joc murdar de compromisuri cum face gunoiul de Tăriceanu și acoliții lui și alte partide “satelit” create tot de tovarăși ca să dea impresia unui joc democratic și ca să capteze toate fărâmăturile de curente de orice orientare ar fi ele. Până și “tradătorii” crezului – evadați și rebeli de ocazie ai partidului, chiar daca au plecat din partid, au rămas împreună lucrători și fideli colegilor. De la Petre Roman care acum reprezintă “liberalismul” la Antena lui Voiculescu, până la Băsescu care și-a tras partid și dă târcoale tot ciolanului, pâna la lupii tineri gen Ghiță care deși l-a criticat pe Iliescu, și-a facut și el partid și a simulat o mica revoltă, în cele din urmă și-a pus RTV-ul tot în slujba partidului, toată politica se face la noi, doar in cadrul partidului unic. Nu există opțiuni reale, decât naivi luați pentru decor, pentru a simula un parlament, pentru a simula o democrație, pentru a simula o normalitate.

Adevăratul elefant din cameră după părerea mea este mentalitatea și caracterul poporului român. Mai ales tinerilor, care nu au trăit încă îndeajuns de multe experiențe cu acest popor [2] le place să creadă că poporul român nu e chiar așa. Este iubitor de libertate, de cinste, de onoare, este muncitor, serios, credincios. Amăgiri! De peste 25 de ani, cei mai muncitori și serioși au plecat. Cei mai cinstiți și muncitori, nedorind să se facă părtași la compromisuri, au plecat. Puține sunt exceptiile și cu greu putem să găsim exemple de oameni care nu au fost obligați să facă compromisuri morale pentru a putea rămâne aici și a câștiga o pâine.

Poate unii ar aduce argumente împotriva mea tocmai aceste proteste în care oamenii nu se ridică împotriva a nimic altceva, decât împotriva hoției pe față – căci oricum hoția ascunsă va exista tot timpul. Numeric însă, cei care protestează sunt o picătură într-un ocean. Ei sunt doar ultimele celule albe ale societății care vin și încearcă să lupte cu cancerul în metastază care a cuprins poporul român. Din păcate, șansele să o dăm întoarsă sunt minime. Este nevoie de intervenția chirurgului. Cine va fi chirurgul? Poate Trump, poate Putin, Dumnezeu știe …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] rușine sincicaliștilor și mai ales șefilor de sindicate care nu au avut curajul să se opună “partidului” în campanie, de frica linșajului membrilor de sindicat momiți de măririle salariului minim

[2] acum 15 minute tocmai am filmat gunoierii cum și-au sprijinit cu nesimțire lopata de mașina mea; nu mă deranjază că oricum au umplut de praf și gunoaie prim-prejurul mașinii și evident că și pe mașină, că oricum era murdară și înțeleg că nu aveau ce să facă; dar să-mi zgârie mașina nu îmi convine; și nu e prima dată;

~ ~ ~ ~ ~ ~

=> vezi si SA NU INTRAM IN ISTORIA OMENIRII CA O TARA DE HOTI

Cât poate câștiga un profesor din meditații

Discursul grobian al televiziunilor partidului cu privire la casele lui Iohannis a ajuns la cote inimaginabile de prostie. Tematica parea fumata inca din alegeri, insa dupa sintagma stalinista “Minte, minte ca pana la urma se prinde”, prin atacarea presedintelui sunt batjocoriti si desconsiderati implicit toti profesorii care cu multa munca si cu efort supra-uman s-au ridicat peste clasa sociala din care faceau parte si si-au castigat o paine buna pentru ei si pentru copiii lor atat in vremea comunismului cat si in vremurile de tranzitie in care inflatia lovea in principal in categoriile sociale bugetare care nu puteau protesta si pe care politicienii nu dadeau doi bani la vremea respectiva.

Pentru tinerii de astazi, care nu au prins minunata perioada de tranzitie (care continua totusi) postdecembrista, pare greu de crezut ca exista vremuri in care profesorii erau anti-comunisti, spre deosebire de ultimii ani cand din marele lac electoral de saraci folosit ca masa de manevra de comunisti, ultimele clase de pesti care inca nu au emigrat spre ape mai bune au ramas pensionarii, profesorii si administratia publica.

Erau vremuri dramatice in care inflatia galopanta micsora salariul de la o luna la alta nu de la an la an cum se intampla in vremurile moderne. Mai toate clasele sociale dependente de stat faceau proteste: minerii amenintau cu mineriadele, soferii de locomotiva sau de metro blocau trenurile si primeau maririle instant in timp ce profesorii si doctorii se chinuiau cu grecv simbolice denumite “japoneze” deoarece doctorii nu puteau sa nu trateze bolnavii iar profesorii degeaba nu intrau la ore pentru ca erau ignorati total.

Erau vremuri in care fiecare se descurca cum putea: unii mai faceau o bisnita, altii mai cresteau un porc la tara, muncitorii mai furau cate ceva de prin fabrici iar profesorii buni faceau meditatii. Fara meditatii, de fapt, sau fara spagi pe ultima suta de metri de la elevii lasati corigenti si amenintati cu repetenta, profesorii mureau de foame. Pe-atunci nu erau prea mari problemele de acum cu restructurarile, reducerea posturilor etc, demografia inca nu era pe rosu, ci doar pe galben.

Meditatiile au constituit mereu o sursa de venit pentru profesori, mai ales in vremurile de trista amintire in care scoala chiar conta si in care examenele se cam luau pe bune. Existau insa conditii: nu orice profesor putea face meditatii. Trebuia sa iti faci un nume, trebuia sa fii bun, sa stii meserie, sa stii sa si predai, sa ai si timp, sa ai si energie. Ca sa faci bani multi desi era posibil, era foarte greu. Ca orice afacere, de altfel. Sa exemplific insa cu un pasaj din cartea Marea spovedanie a lui Cristian Sima care povesteste despre Dinu Patriciu care medita la matematica:

Revenind la Dinu, meditatiile din acea vreme erau o adevarata fabrica de bani, mai ales pentru matematicieni. Aproape peste tot era nevoie sa treci un examen la matematica, si problemele de la admitere erau nerusinat de grele. Ca sa va faceti o idee, eu, la 26 de ani, lucrind cam doua zile pe saptamina, cite 6 ore de meditatii pe zi, reuseam sa incasez cam 20000 de lei, aproape de 10 ori salariul de asistent universitar. Cum insa nu prea aveai ce sa cumperi cu leii lui ceausescu , din cauza penuriei de orice bun de folosinta imediata, marea parte a meditatiilor se faceau pe trocul: inteligenta si pedagogie contra produse,adica, carne, benzina, tigari, ba chiar si apa minerala sau brifcor. Dinu era de atunci mult mai pragmatic decit noi. La arhitectura erau cei mai multi studenti straini, peste jumatate din numarul total. Dinu era asistent la facultate si putea schimba, cu usurinta, leii de la meditatii in dolari.Cum el facuse industrie si cred ca cistiga peste 100000 de lei pe luna, revolutia l-a prins cu o rezerva valutara, uriasa pentru acele vremuri. Detinerea de valuta pe vremea impuscatului era pedepsita cu peste 5 ani de inchisoare. Cum a reusit Dinu sa nu fie prins de securitate, ramine un mister.

Deci s-a pus intrebarea: cum a facut Klaus bani sa isi cumpere case din meditatii. Multi prosti nu pot intelege matematica. De aceea, venim in ajutorul lor cu o simulare de calcule. O sa analizez cam cat ar fi trebuit sa mediteze Klaus ca sa isi cumpere prima casa. Casele ulterioare nu ma intereseaza, se intelege ca o data ce ai o casa, o poti inchiria si avand venit suplimentar, calculele pe care le voi face vor fi mult mai optimiste avand venitul suplimentar.

Intrebarea in sine, cati bani se pot face din meditatii, nu poate avea un singur raspuns, fiind multi parametrii de luat in calcul. Pe scurt voi raspunde insa ca o familie de profesori buni, cu multa munca isi pot cumpara un apartament de 100.000 euro in 28 de luni (de exemplu). La preturile de astazi.

Sa ne intoarcem insa la simulare. Am luat in calcul urmatorii parametrii:

  • tarif: 30, 40, 50 lei / ora / elev
  • nr. elevi per grupa: 2,4
  • ore per zi: 2,4
  • zile per luna: 15, 20, 25

In desfasuratorul scenariilor, am afisat totalul in lei, euro (la 4,5) precum si multiplicat cu 2 (cf premizelor sot-sotie). Pe langa totalul realizat lunar, in fiecare scenariu mai afisez 3 rezultate pe care le-am notat cu A, B, C si care denota:

  • A – numarul de luni necesar pentru acumularea sumei de 50.000
  • B – numarul de luni necesar pentru acumularea sumei de 100.000
  • C – numarul de luni necesar pentru acumularea sumei de 150.000

Iata rezultatele:

 

In final as dori sa mai subliniez:

  • parametrii i-am ales pe baza unui model “moderat”; adica, nu am considerat nici tarife extraordinare (nici prea mici, nici prea mari), nu am considerat nici grupuri masive de elevi, desi poate unii profesori care sunt buni isi permit sa lucreze si cu mai multe grupe o data, deci numarul de elevi poate creste si la 10 (2 grupe a cate 5); numarul de ore pe zi l-am limitat astfel incat sa permita ca profesorul respectiv sa se mai duca si pe la scoala; de la 12 ore pe zi de munca, pentru scoala un profesor are nevoie de maxim vreo 6; am zis sa nu ii “muncesc” prea mult pe profesori ci sa adaug doar 2 si 4 ore; nu stiu daca se putea adauga mai mult aici, insa 4 ore nu e ceva imposibil; numarul de zile per luna l-am ales astfel inca sa acoper si un scenariu minimal (15 zile per luna inseamna cam patru zile pe saptamana) si unul mai “aglomerat” (25 zile – profesorul mai are liber doar duminicile – cu aproximatie)
  • ce nu ia in calcul scenariul este posibilitatea investirii acestor bani si cumularii dobanzii; desi in zilele de astazi nu e cazul, erau vremuri cand dobanzile la depozite se invarteau un jur de 10, caz in care numarul de luni se reduce drastic
  • am omis plata impozitelor: ar fi si culmea ca un profesor tratat cu batjocura de stat atatia ani sa mai plateasca si impozite; sa nu fim ipocriti! doar la Antena3 si RTV sunt impocriti si ii cauta impozitele lui Klaus ca si cum PSD-istii sunt afaceristi foarte corecti si nu au facut nici o ilegalitate, cat de mica, nici macar Ghita …

In final, as dori doar sa comentez scena aceea penibila in care ziaristul ala de sport de la Adevarul il intreaba pe presedinte de ce toti profesorii nu au facut bani ca el din meditatii. Intrebarea este penibila si Klaus este vadit pus intr-o situatie dificila. Cum Klaus e incet la minte si nu e obisnuit sa fie mitocan, nu i-a trecut prin cap sa raspunda evident cu cel mai de bun simt raspuns: exista profesori care au facut bani si mai multi ca mine din meditatii. Cu siguranta acesti profesori exista, si calculele de mai sus sper sa dovedeasca. Toti cei care au o facultate si au trecut prin filtrele examenelor, tocandu-si coturile pe mesele din sufrageriile prost aerisite si inghesuite ale unor profesori “babani” la care colegii nostri care cu … aspiratii mai modeste si care nu faceau meditatii sau faceau doar ca sa treaca clasa tremurau numai cand le auzeau numele, ii cunoastem. Erau profesori de liceu sau universitari. Existau examene nenumarate: olimpiade, admitere liceu, treapta 2 (acum ceva timp se dadea si in clasa a 10-a), bacalaureat, facultate. Elevi erau multi, elevi buni erau multi, profesorii buni erau cautati, aveau de munca. Ba chiar, si profesorii nu prea straluciti dar sarguinciosi care isi dadeau silinta sa scoata ceva din orice material le cadea pe mana, puteau sa castige o paine buna.

Nu ma bag in speculatiile cu casele luate prin scheme si combinatii. Nu stiu detalii, stiu doar ca combinatii cu case nationalizate si apartamente/vile ANL se fac cacalau, cel putin pe meleaguri oltenesti, asa ca hoti oricum sunt de toate culorile. Insa cat de prost sa fii tu Klaus, profesor care ai deja 3 case, sa te risti sa mai iei inca una ilegal si prin scheme care te pot duce la puscarie? Nu prea are sens …

1 2 3 152