Update la războiul tarifar

Un scurt flashback …

Razboiul tarifar care se vede la orizont o data cu venirea lui Trump nu este ceva nou si nici ceva neasteptat si nici ceva care incepe o data cu Trump. Cititorii acestui blog au o imagine clara a faptului ca razboiul tarifar este doar inca o etapa din desfasurarea crizei totale care a inceput cu criza creditelor in 2008 si care se va termina cu un mare razboi mondial.

Iata doar cateva referinte la articole in care am tratat razboiul tarifar:

2011 Martie – Prabusirea uriasului

Ca orice uriaş care se prăbuşeşte, în căderea sa SUA va face mult zgomot. Ce vedem acum cu criza alimentară este încă unul din răcnetele uriaşului. După ce cutremurul financiar a transmis unde de şoc înfiorătoare în toată lumea, ameninţând cu falimentul tuturor băncilor şi instituţiilor financiare, şi după ce “soluţia” americanilor a fost preluată şi prin alte părţi a venit acum vremea inflaţiei accentuate. Multe din etapele crizei se desfăşoară însă în paralel. Mai devreme sau mai târziu americanii vor fi nevoiţi să taxeze produsele chinezilor în urma inflexibilităţii acestora cu privire la devalorizarea yuan-ului.

2011 Septembrie – PEG-UL FRANCULUI DE EURO: ÎNCĂ O ETAPĂ DE RĂZBOI TARIFAR

Nu stiu insa daca am mentionat clar acolo ca razboiul valutar nu este decat precursorul razboiului tarifar. Dupa ce vor termina cu devalorizarea valutelor proprii, pentru ca sa sustina pe linia de plutire economiile proprii, tarile vor impune din nou tarife comerciale si chiar limitarea preturilor pentru a evita hiperinflatia. Si aceasta etapa este doar inca un pas catre razboiul mondial, asa cum s-a intamplat si in anii 30.

2011 Noiembrie – O privire inapoi

Asistam asa la zorii unei noi etape a crizei: deglobalizarea. Vrem, nu vrem, vedem cum aceasta etapa se manifesta pe multiple planuri, de la bancile si companiile care pleaca, la revenirea taxelor vamale (razboaie tarifare), la reducerea transporturilor, deteriorarea relatiilor intre state – acolo unde exista.

2013 – Februarie – CARNEA DE CAL, ȘUBREZIMEA STATUS-QUO-ULUI ȘI RĂZBOIUL COMERCIAL

Piata comuna a fost frumoasa cata vreme vesticii aveau unde sa exporte si aveau o piata de desfacere care sa sustina o crestere economica.  Acum asistam la procesul invers, din ce in ce fiecare tara isi va apara mai puternic si mai ferm interesele economice care sunt mai ales legate de apararea producatorilor locali. Daca razboiul valutelor incearca sa ajute producatorii prin mentinerea unor costuri de productie cat mai mici, razboiul comercial intervine mai ales atunci cand cel valutar nu prea mai poate face mare lucru.

2013 Mai – RĂZBOIUL TARIFELOR: O PRIMĂ MARE BĂTĂLIE

Prima mare batalie in razboiul tarifar este Germania-China si frontul este panourile solare. Ca in orice razboi, nici nu stii de unde incepe si cum se termina. Este insa evident ca de el vor avea parte mai ales tarile care produc foarte mult si care se lupta pe viata si pe moarte pentru a-si mentine cota de piata si pentru a nu pierde pe nici un sector. China a mai avut acum cativa ani un razboi tarifar cu Japonia cand a interzis exportul de minereuri rare. Acest conflict a avut insa si o componenta ne-economica care tine de conflictul cu privire la insulele revendicate de chinezi, dar evident aceasta este doar o scuza. Japonia nu a raspuns atunci, pentru ca nu prea avea cu ce. A raspuns insa anul acesta prin doborarea yenului cu peste 25% doar in cateva luni. Astfel bunurile japoneze devin mai ieftine si prin urmare mai competitive pe piata mondiala, in detrimentul celorlalti producatori dintre care ei mai mari sunt China si UE. Nu e de mirare ca aceste razboaie se duc intre marile economii, care produc mult si exporta mult: China, Japonia, Germania.

Ce-i mâna pe ei in luptă? De ce tocmai americanii vor un razboi tarifar?

Pe scurt, razboiul tarifar este o etapa intre declansarea crizei (asa-numita “criza creditarii” din 2008) si finalul crizei (razboiul mondial). Etapa tiparii banilor se pare ca se apropie de sfarsit. Prin razboiul tarifar se vor accentua la maxim conflictele mocnite intre marile puteri si foarte usor se poate oricand declansa razboiul care are scopul sa reseteze situatia datoriilor in sensul ca cel mai puternic va porni de la plus, nu va fi la minus 14 trilioane (sau mai mult) cat este datoria actuala a americanilor.

Exista o stransa legatura intre razboiul tarifar si riscurile existentiale ale SUA. Aceste riscuri sunt in primul rand militare. Principalul risc al americanilor sunt de departe chinezii. Faptul ca in ultimii ani Obama s-a ocupat mai mult de rusi este doar o slabiciune a acestei maimute cu doi neuroni care s-a impotmolit in Siria cu Primavara Araba si nu a fost capabil sa scoata alta schema de strategie pentru a rezolva marsul nebunesc al Chinei care deja a depasit Japonia si se apropie vertiginos de podium.

Firesc, o data cu dezvoltarea economica, China are din ce in ce mai multi bani pentru armata si mai ales pentru cercetarea si dezvoltarea de arme superioare care sa anihileze avantajele tehnologice care determina superioritatea.

As face aici o mica paranteza: in lumea de astazi, dominatia militara nu se face prin numarul de soldati, nici prin numarul de tancuri si nici prin numarul de sateliti, ci prin superioritatea aeriana. Avionul cel mai puternic, cu cea mai mare raza de actiune cu cele mai bune rachete, cu cel mai bun sistem stealth va determina cine domina lumea. Evident conteaza si bazele, conteaza si logistica, conteaza si numarul, ecuatia este mult mai complexa. Insa este extrem de cert ca China avanseaza rapid atat pe directia calitatii si capacitatilor armelor cat mai ales pe directia cantitatii acestora.

De aceea SUA trebuia sa faca ceva ca sa franeze dezvoltarea Chinei si cum pe plan militar nu prea are ce sa faca (nu poate sa ii atace pur si simplu si prin razboaie proxy nu prea are unde), o sa incerce sa faca acelasi lucru pe care l-a facut cu URSS-ul la vremea respectiva: sa ii atace economia. In prezent economia Chinei se bazeaza foarte mult pe consumul americanilor. Un tarif de import va taia mult din productia chinezilor si va declansa o criza existentiala pentru partidul comunist din China. Socul va fi indeajuns de puternic incat sa le taie mult din avantul chinezilor care in ritmul actual pur si simplu nu mai pot fi opriti.

Sa nu credem insa ca pana acum americanii au stat cu mainile in san. Iata cateva din tentativele americanilor de a bloca marsul economic al chinezilor:

  • tentativa (esuata) de creare a unor aliante economice cu alte tari din zona Asiei in dorinta de a stimula competitori locali care sa preia modelul chinezesc si sa furnizeze in continuare marfa ieftina pentru cartoful de canapea american tinut pe linia de plutire cu ajutoare sociale, fara a alimenta insa conturile in dolari ale partidului care sa ii investeasca ulterior in armata;
  • interzicerea achizitiilor de companii tehnologice americane de chinezi;
  • interzicerea vanzarii de companii cu rol in infrastructura (porturi, autostrazi, mine);
  • manipularea diverselor piete financiare si tentativa de destabilizare a pietei creditelor din China; chinezii au rezistat insa cu eroism la toate socurile de pana acum (mai mult sau mai putin datorate americanilor)

Evident, in aparenta, ce face Trump pare simplist: sa aduca locurile de munca inapoi si sa ajute companiile americane. Sa fim insa seriosi, acesta este doar discursul public … Americanilor nu le displace ca chinezii sa munceasca si ei doar sa tipareasca bani. Tiparnita americanilor nu are inca nici o problema, poate oricand sa mareasca turatia. Insa un consum si mai mare in SUA, in “configuratia” actuala nu ar insemna decat o productie si mai mare in China si prin urmare miliarde si mai multe pentru armata chinezeasca. Ca un mic amanunt, doar in decembrie 2016, surplusul balantei de comert exterior a Chinei a fost de 40 de miliarde dolari (!), desi cu 20 mai putin ca acum un an.

Fie din “patriorism”, fie din viziune strategica preventiva la pericolul chinezesc, noul izolationism american care va incepe cu epoca Trump nu se va opri la China …

Dar cu nemtii ce-are Trump?

Se intelege ca daca vor incepe un razboi tarifar, americanii, nu o vor face doar impotriva chinezilor. Protectionismul va fi total si va lovi chiar si in companiile americane care isi muta o fabrica afara. Declaratiile lui Trump cu privire la faptul ca nemtii nu cumpara indeajuns de multe masini americane, la fel cum americanii cumpara masini nemtesti, si amenitarea unei companii americane cu taxarea sunt doar cateva mici salve de inceput. Trump inca nu a ajuns la Deutsche Bank si nici macar nu a apucat sa ii ameninte pe nemti cu confiscarea aurului.

Nemtii insa nici nu realizeaza ca Trump nu glumeste si cred ca nebunia lui cu taxarea nu va fi acceptata de congres si nu va fi posibila. Atat de siguri sunt nemtii ca Trump doar vorbeste aiurea, incat fac si glume pe seama faptului ca Trump se plange ca nemtii nu prea cumpara masini americane. La intrebarea “ce ar putea sa faca americanii ca nemtii sa cumpere mai multe masini”, presedintele coalitiei aflate la putere declara cu mandrie teutonica: “sa faca masini mai bune”. Zambetul neamtului se va transforma insa rapid in traditionala deutsche angst in momentul in care politicienii americani, stransi cu usa de alegerile de peste 2 ani care se apropie cu pasi repezi, vor tine cont de muncitorul de rand care l-a votat pe Trump si care asteapta ca joburile sa se intoarca in tara. Si cum se pot intoarce joburile? Facand masini mai bune ca nemtii? In nici un caz… Poate taxand importurile venite din Germania si Mexic si facandu-le atat de scumpe incat companiile sa prefere sa produca local, in SUA.

Ce va face restul lumii

Chiar daca Trump nu va reusi sa implementeze tarifele 100% asa cum le planuieste el, in cel mai rau caz, va reusi pe anumite sectoare sau cu anumiti parteneri. Sau in cel mai rau caz, ii va lua un an si ceva pana sa blocheze TTIP-ul si TTP-ul pentru a face rollback la toate mutarile facute de Obama. Insa, paradoxal, tocmai pasii facuti de Obama pentru intarirea puterii prezidentiale il vor ajuta pe Trump ca sa realizeze cat mai mult din propria platforma fara ajutorul Congresului. Daca multe se pot spune despre Trump, ce nu se poate spune este ca ar fi un negociator prost. Trump este un geniu al negocierilor, fiind cheia succesului sau in domeniul imobiliar. Puterea de negociere il va ajuta nu doar in politica externa ci mai ales in politica interna unde Trump va domina Congresul si va reusi mare parte din toate masurile pe care si le va propune, nu de putine ori folosind tehnici mai putin fair-play, cum ar fi serviciile secrete, minciuna, santajul sau amenitarile.

Restul lumii, pusa fata in fata cu “izolationismul” american, va incerca in prima etapa sa se regrupeze. Chinezii vor incerca sa intareasca schimburile cu europenii pentru a compensa cererea de produse din SUA. In cazul intrari in conflict economic cu SUA, China nu va mai cumpara nici obligatiuni americane si se va indrepta spre cele europene, mai ales spre cele nemtesti. In Europa, pe fondul surplusului de marfuri chinezesti se va accentua deflatia si companiile producatoare europene vor avea noi si noi piedici in tentativa de relansare. Nu doar ca abundenta de marfuri chinezesti ar putea destabiliza intreaca productie europeana si mai ales exporturile chinezesti, insa inchiderea americii la exporturile americane va produce diverse socuri pe intregi sectoare economice.

Dar datoriile?

Am evitat tacticos sa abordez chestiunea datoriilor, datoriile fiind cancerul care a pus gheara pe economia mondiala si care franeaza dezvoltarea si stabilitatea, fortand o crestere nesustenabila si fara nici un sens. Cu privire la datoria americanilor, Trump spera ca prin taxarea importurilor sa creasca veniturile la buget astfel incat sa compenseze pierderile din scaderea consumului. Este o schema insa greu de gestionat si fara nici un garantie de succes. Bugetarea la americani nu este insa niciodata prea chibzuita, de vreme ce au la indemana tiparnita si pot oricand sa tipareasca. Pe scurt, Trump renunta la ideea de a rezolva datoriile prin inflatie ci tinteste la crestere economica. Trump spera ca prin refacerea productiei interne si investitia in infrastructura, va reusi sa plateasca datoriile si sa intoarca trendul de crestere al acestora, echilibrand deficitele. Misiune imposibila, evident. Este nevoie insa de nebuni care sa spere si sa lupte pentru alte solutii “out of the box”. Este clar ca ce s-a facut pana acum nu a dat roade si este timpul pentru altceva. Orice altceva! Productie interna, dezvoltarea infrastructurii, o armata puternica nu sunt deloc idei proaste. Cinste lui Trump ca gandeste si ca incearca asa ceva. Daca va putea este insa o alta poveste …

Intr-un an ar cam trebui insa sa se vada deja rezultate palpabile. Semne incurajatoare deja exista: cel putin, din punctul in care a pornit, Trump poate negocia mult mai avantajos cu chinezii si cu marile corporatii americane decat daca ar fi facut-o Hitlery, care nu prea schimba nimic, ci doar “continua munca lui Obama” …

Daca americanii au succes, modelul american va fi preluat si de alte tari si vom asista la o competitie acerba intre cele trei mari economice mondiale: SUA-Japonia, UE si BRICS.

Sa speram insa ca vom avea parte doar de competitie economica si ca intr-adevar americanii se vor lupta sa faca masini mai bune ca ale nemtilor si ca pe alocuri, razboiul tarifar neavand ca rezultat iesirea din criza, se va transforma peste noapte in razboi militar.

Epoca Trump: introducerea taxelor vamale

Poate cea mai importanta masura radicala propusa de Trump in campania electorala este “ajustarea” taxelor vamale, altfel spus reintroducerea acestora dupa diversele tratate de free trade promovate de Obama si presedintii anteriori care au dus la evaporarea aproape totala a productiei din interiorul SUA, companiile fugind in toate partile lumii de la China pana la Mexic.

As incepe prin a sublinia in primul rand ca o asemenea masura ar produce unde de soc in intreaga lume, pe diverse planuri:

  • pe piata forex, dolarul de va intari; Deutsche Bank estimeaza ca cu 15%;
  • geopolitic, China avand cel mai mult de suferi va reactiona;
  • pe piata actiunilor, este posibila umflarea unei noi bule care sa atraga din nou investitorii de retail, speriati de volatilitatea post 2008;

Iata insa concret ce vrea Trump: introducerea unei taxe de 20% pe importuri si eliminarea oricaror taxari a veniturilor realizate din exporturi. Un fel de TVA pe consum.

Masura va stimula productia interna si va lovi puternic in importuri, crescand pretul produselor importate. Exact ce a tot promovat Trump in campanie: refacerea manufacturarii, incurajarea exporturilor si descurajarea importurilor ieftine. Masura ar putea elimina complex deficitul din balanta de comert exterior a SUA dar evident ca ar insemna un rus rece pentru americanul de rand obisnuit sa cumpere tot felul de prostii la preturi mici.

Americanul de rand ar putea insa castiga imens prin dezvoltarea locurilor de munca si cresterea salariilor. Multe firme americane vor avea insa de suferit, mai ales domeniile care tin de import si de consum, cum ar fi marile lanturi comerciale.

Marele semn de intrebare este daca o asemenea tranzitie de la free trade la taxe vamale ar putea trece de parlament. Nu stiu sa spun daca Trump ar putea face asta de unul singur sau are nevoie sa treaca prin parlament. Foarte probabil, avand in vedere tratatele actuale care au statut de lege, acestea nu pot fi date jos decat prin noi legi, deci foarte probabil Trump are nevoie de sprijinul propriului partid si chiar de al democratilor, cu siguranta in nici un caz nu ar reusi sa ii convinga pe toti republicanii care sunt adeptii liberalismului economic ca taxele vamale sunt un lucru bun.

Sa zicem ca totul a fost campanie si ca Trump nu va trece la fapte, avand in vedere modelul economic american bazat pe credit si consum. Nici nu vreau sa intru in ce inseamna o intarire cu 20% pentru dolarul american in conditiile in care datoria suverana a crescut la cote imense si numai plata dobanzilor este o povara din ce in ce mai mare. Schimbarea strategiei SUA (cam mult spus strategie) din emiterea de datorie si tiparirea de moneda a carei stabilitate e garantata de cea mai puternica armata a lumii in intoarcerea la productivitate si descurajarea consumului este mai mult decat o schimbare de 180 de grade.

Evident ca ce vrea Trump ar fi ideal: cresterea productiei interne, prin urmare intoarcerea productivitatii si revenirea locurilor de munca. Dezvoltarea economica este buna, chiar daca statutul de moneda de rezerva a compensat pana acum fara probleme exodul producatorilor in China si in alte tari. Problema o constituie insa plata datoriei. Cresterea veniturilor si a profiturilor din productia in interior nu se va face tocmai peste noapte si deficitele nu vor putea fi acoperite decat tot prin emiterea de obligatiuni, adica prin betie financiara.

In plus, daca China si altii nu vor mai vinde in SUA la fel de mult, nu vor mai avea nici venituri atat de mari din care sa cumpere obligatiuni si sa asigure fluxul “dolarului” in natura. Vedem ce inseamna mici alterari ale Vortexului Polar in domeniul meteorologiei. Ce vrea Trump sa faca este nu doar o mica alterare ci chiar invertirea axei de rotatie a Vortexului: dolarii sa intre in SUA prin exporturi de marfa, nu de credite si marfa sa plece nu sa vina cum se intampla acum.

Este de inteles de ce chinezii sunt cei mai speriati, mai ales partidul comunist: taierea consumului din SUA intr-un moment in care oricum China se afla in criza de supra-productie va produce unde de soc in randul economiei chinezesti prin numarul mare de someri. Daca pana acum statul a compensat cu investitii hyperbolice in infrastructura aiuristica si cu toate acestea nu a reusit sa mentina ritmul de crestere, nevoia unei ajustari bruste la aceasta taxare a americanilor poate cauza nu doar razboaie vamale ci chiar socuri financiare de proportii. Nu ma lungesc sa discut despre asta, insa chinezii sunt #1 pe lista de detinatori a obligatiunilor americane. Nu au cum sa vanda peste noapte totul si sa distruga instant dolarul. Insa prin simplul fapt ca nu vor mai cumpara in continuare, pot sa puna o presiune imensa pe dobanda de referinta facand imposibila mentinerea cotelor actuale reduse si punand si mai mult gaz pe focul inflationist din SUA.

In final, as aborda tot pe scurt impactul asupra Romaniei al unei viitoare taxe vamale in SUA. Prin intarirea dolarului, cum petrolul este cotat in dolari, va duce la cresterea pretului la pompa. In schimb, cum chinezii nu vor mai putea exporta le fel de mult in SUA si vor cauta piete alternative, foarte probabil marfurile din China se vor ieftini si mai mult, deci foarte posibil sa asistam la un mic boom al consumului la produsele din import, cauzat de ieftinirea acestora. Sa nu ne bucuram insa prea mult: foarte multe companii americane vor parasi China si e posibil ca ieftinirea sa fie doar la produsele proaste, produse exclusiv de companii chinezesti. De asemenea, e foarte posibil ca in timp, China sa nu mai poata copia tot ce fac americanii si bunurile electronice sa nu mai fie la fel de ieftine, noi fiind nevoiti sa le importam din SUA. Mai este insa ceva timp pana atunci.

Trump este insa nevoit sa faca ceva in privinta Chinei. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Cresterea economica a Chinei, bazata pe consumul din SUA este o gresala fatala inexplicabila pentru americani daca privim in urma. Poate s-ar explica doar prin lacomia companiilor americane de profit si setea de consum prosteasca a americanului de rand care cumpara produse chinezesti fara remuscare si fara sa se gandeasca ca in ritmul actual, in 10 ani China poate sa aiba o armata mai puternica decat SUA.

Chiar daca aceasta masura nu se va implementa, cu siguranta Trump porneste negocierile cu chinezii de pe o pozitie superioara si va putea obtine multe concesii. Negociatorul Trump a reusit deja sa blocheze mutarea unor fabrici in Mexic si atragerea unor investitii in SUA, inainte sa fie numit oficial presedinte. Deci urmeaza vremuri interesante …

 

2017 – anul creșterii dobânzilor

Am tot amanat sa scriu un articol de previziuni despre 2017, ca si sa fac obisnuita evaluare a previziunilor facute acum un an cu privire la anul 2016. Incep pe scurt cu prima urmand sa sar peste a doua, timpul fiind din ce in ce mai scurt, ca si motivatia.

In primul rand anul 2017 va fi clar determinat de Trump. Poate niciodata in ultimul timp, trendurile nu au fost la fel de legate de ce va face Trump, in mainile lui Trump putand sta orice scenariu intre o revenire spectaculoasa, si o cadere si mai fatala, poate chiar “the big one”.

Cu privire la UE, anul 2016 ne-a adus o mica mare supriza: Brexit, care desi pare o mica fisura in blocul UE, este de fapt un eveniment din categoria “un sut inapoi, un pas inainte”. Fara echilibrarea Marii Britanii, fara puterea si maretia acestei tari, fara istoria democratiei britanice si curajul euroscepticilor britanici care formau un echilibru si puneau piedici deraierilor eurocratilor cu porniri dictatoriale, UE are liber la “transformare”. In ce va consta aceasta transformare, ramane sa vedem. Cu privire la UE, 2017 ne poate aduce inca o mica mare surpriza in Germania si / sau in Italia unde avem alegeri. Dar nu cred ca lucrurile sunt inca scapate de sub control de tovarasii de la Bruxelles, unitatea prin haos fiind inca in desfasurare pe viteza accelerata inainte. Singurele sincope – ca sa le zicem asea – vor fi cel mult un mic bump pentru a produce in salt si mai mare inainte in unificarea fiscala – principala etapa care se urmareste in acest moment in UE.

Iata insa unde ne aflam la inceput de an:

  • SUA: crestere de salarii record de la 2009 incoace
  • UE: economia a terminat anul cu cea mai mare crestere din 2011
  • SUA: cresterea preturilor in imobiliare depaseste cresterea costului dobanzilor
  • SUA: productia de bunuri in SUA are o expansiune maxima  in 2 ani
  • Germania: inflatia revine intr-un ritm constant

Totul pare o victoria a keynesianismului, nu-i asa? Ne-am intors la normal, nu-i asa? Pana si in amarata Romanie – o tara irelevanta la coltul lumii, PIB-ul creste si salariul minim explodeaza.

Dincolo de aceste stiri insa, in 2016 indatorarea a crescut si ea la un ritm record. Nu va plictisesc cu cifre. Cert este ca intreaga economie globala a tras o betie nemaivazuta in ceea ce priveste indatorarea. Consecintele acestei indatorari se vor vedea insa in viitor. Anul 2016 a fost anul bunastarii: toti si-au schimbat masinile, bogatii au cumparat case si imobiliare fiind incurajati de dobanzile mici si de preturile mici la materiale de constructie, lumea a consumat. Totul pe credit. In continuare, va urma insa contractia: dupa betie, vine mahmureala.

De la directorii de companii listate la bursa care facand datorii (din canza dobanzilor mici) au cumparat inapoi actiunile in numele firmelor si au crescut astfel pretul actiunilor, avand astfel sansa sa para eroi in randul propriilor actionari, pana la guvernanti care isi ascund incompetenta si prostia de a stimula in continuare o crestere pe credit in spatele unor rezultate efemere cauzate de explozia consumului, toata lumea a redevenit optimista.

Singura certitudine in stiinta economica – ciclul – nu poate fi evitat. Precum ciclul anotimpurilor, ciclurile economice “iarta” greselile structurale in perioadele de boom si “taxeaza” lipsa masurilor anticiclice de acumulare si restructurare in perioadele optime, de crestere.

Trebuie totusi sa subliniem si sa accentuam: nu stim daca ciclul boom-ului s-a fumat deja. 2017 poate sa fie un an la fel de extravagant sau si mai expansiv decat 2016, chiar daca cresterea se va face in continuare pe credit si chiar daca sistemul financiar nu va fi inca restructurat fiind tinut pe linia de plutire de dobanzile negative.

Exista insa semne ca dobanzile vor incepe sa creasca in 2017, semnalul fiind dat de Fed in ultima luna a anului trecut. Sunt insa doar semne, Fed-ul calcandu-si prognoza si in 2016 cand de asemenea a preconizat 3 cresteri in 2016. Sa vedem insa care ar fi semnele, ce anume ar determina bancile centrale sa inceapa procesul cresterii dobanzilor.

Primul semnal de departe ar fi faptul ca cumparatorii de bonduri nu se mai multumesc cu dobanzi mici ci pun presiune, cerand dobanzi din ce in ce mai mari. De asemenea, guvernele nu mai pot justifica mentinerea dobanzilor mici, avand in vedere “revenirea” economica.

As face aici o mica paranteza. Este general acceptat ca bancile centrale pot manipula dobanzile si le pot tine jos. Aceasta este partial adevarat. Fed-ul poate sa cumpere obligatiunile guvernamentale pe termen scurt (2 ani) si sa mentina astfel o dobanda mica insa pe 10 ani nu are ce sa faca, dobanzile sunt reglate de piata, desi evident ca Fed-ul are o mica influenta de a mentine sub control si aceste dobanzi prin interschimbarea cu cele pe termen scurt.

Cu privire la Fed, in ciuda intentiilor si cvasi-independentei, un cuvant important il va avea de spus Trump. Trump are o un program de investitii fantasmagoric care presupunea indatorarea si mai mare a guvernului in vederea cresterii investitiilor si a reducerii taxelor. In plus, renuntarea la Obamacare va creste si mai mult cheltuielile guvernamentale de unde o crestere a investitiilor si a cheltuielilor coroborata cu o crestere a dobanzilor este fatala, plata dobanzilor fiind problematica chiar la nivelul actual de indatorare.

Iata deci cele doua presiuni din ambele parti asupra dobanzilor: Fed-ul si piata ar cam dori cresterea. Fed-ul oricat de mult ar dori intoarcerea la normal, nu prea poate sa o produca, de unde si pasii inceti, in trepte homeopate de 0,25%. Pe de alta parte, Trump are nevoie de bani care nu pot veni decat din indatorare.

Cu privire la celelalte banci centrale, acestea de obicei urmeaza trendul stabilit de Fed, desi BCE a ramas cu mult in urma la tiparnita din cauza rezistentei nemtilor. BCE mai are deci cel putin un pas doi de facut pentru a ajunge din urma Fed-ul. Desi BCE-ul are mari probleme cu multe banci mari, deleveraging-ul bancilor europene fiind cu mult in urma celor americane care au beneficiat de fonduri mult mai mari pentru a arunca sub pres gunoiul.

BCE-ul e de asteptat sa nu faca miscari prea bruste, avand in vedere alegerile din Germania si Italia, dar o crestere usoara nu este deloc imposibila, mai ales avand in vedere inflatia din Germania si spaima traditionala a nemtilor fata de inflatie. Daca Doamne-fereste! inflatia chiar incepe sa scoata coltii in zona Euro, nemtii o sa fie primii care sa il traga de ureche pe Draghi care fiind strans cu usa nu va avea incotro si va trebui sa faca un prim pas, chiar daca simbolic, sau homeopat, similar Fed-ului.

Iata deci cateva mari necunoscute, rezumate pe scurt:

  • se va tine Fed-ul de cuvant facand 3 cresteri care chiar daca infinitezimale (de 0,25) vor produce deja un trend si vor forta celelalte banci centrale sa ii urmeze?
  • daca da, cum va reusi Trump sa se tina de programul de investitii promis, costul dobanzilor fiind din ce in ce mai greu de purtat
  • va schimba si BCE macazul, avand in vedere ca dobanzile negative sunt deja o frana cel putin pentru nemti unde inflatia a repornit?
  • o eventuala intoarcerea a trendului dobanzilor la BCE va avea repercusiuni drastice in UE, mai ales pe porcusori, fie ei mai mici sau mai mari; Italia, Grecia, Spania chiar si Franta vor avea costuri insuportabile cu costurile, Italia doar ce a cumparat o banca Too Big To Fail, iar abia acum cateva luni Deutsche Bank era pe marginea prapastiei, nici macar din cauza dobanzilor;

Cu privire la noi, principala intrebare este daca guvernul va reusi sa vanda obligatiunile. Excesul de lichiditate pe piata interna pare sa creeze premizele unei expansiuni a datoriei suverane, insa sa nu uitam ca anul trecut o emisiune moderata a fost ratata, bancile zicand “nu, multumim, la pretul asta nu ne intereseaza”. Cursul chiar daca se va mentine constant, fiind garantat de buffer-ul de valuta de la BNR, o crestere de dobanzi in UE se va rasfrange amplificat in Romania, din cauza exodului capitalului. Dupa parerea mea, primul salt pe pozitiv la dobanzi in zona Euro va provoca mari socuri pe piata noastra, singura explicatie pentru excesul de lichiditati actual ar fi faptul ca bancile mama nu se grabesc cu returnarea profiturilor si de asemenea marile corporatii, preferand o dobanda de 1% la noi decat dobanzi zero sau negative in afara.

Efectele măririi salariului minim

S-a marit salariul minim. Ce bucurie, ce minune! Milioane de romani vor castiga mai multi bani peste noapte, doar dintr-un pix de ministru. Dar oare chiar asa este? Sa explicam pentru to(n)ti ce inseamna aceasta marire din pix.

In primul rand, trebuie sa mentionam ca in sectorul bugetar multe salarii sau prime sunt calculate raportat la salariul minim. Ajutorul de somaj sau alte ajutoare sociale de asemenea. Deci cresterea reprezinta o povara nu doar prin prisma cresterii salariilor angajatilor care au salariul minim, ci efortul este mult mai mare, salariul minim avand efect de levier in privinta cresterii costurilor. Nu voi intra in chestiunea golurilor din buget, de vreme ce am mai explicat ca “plasa de siguranta” la bugetul pe anul viitor este mereu emiterea de obligatiuni si in conditii extreme chiar aducerea FMI-ului care poate fi santajat cu scutul de la Deveselu, in caz ca misca in front. Nici nu cred ca s-au gandit pana acolo PSD-istii, dar daca au facut-o cel care a facut-o merita tot respectul, fiind poate momentul ca Romania sa castige ceva din cedarea suveranitatii catre NATO si supunerea tembela neconditionata la toate cerintele acestora.

Deci repet: FMI (care este in principal SUA) nu prea mai poate sa ignore pe viitor cererile Romaniei, singurele discutii fiind poate de ce privatizari, ce listari sau ce concesiuni de resurse mai facem. DACA o sa ajungem la FMI, caci sunt toate perspectivele (dupa cum am explicat intr-un articol anterior) ca sa nu fie cazul.

Nu doresc sa pedalez pe chestiunea costurilor cauzate de aceasta marire si de alte pomeni, fiind treaba guvernantilor sa isi faca calculele. Nu costurile in sine ar fi problema, cat viziunea si strategia generala care inca nu am inteles-o deocamdata.

In sectorul privat, cresterea salariului minim are de asemenea efect de levier, in sensul ca daca o firma are 5% angajati cu salariul minim, cresterea nu va fi doar 5% X + 200 lei (cresterea actuala) ci pe langa acestea vor fi si alte costuri (cum ar fi diversele impozite: pentru somaj, pentru sanatate etc) , cu care nu doresc insa sa va plictisesc, nu acest amanunt fiind important, cat mai ales efectele generale in mediul economic, in sentimentul investitorilor si al oamenilor de afaceri.

Cand salariul minim este marit, sectorul privat este responsabil sa gaseasca mijloacele pentru a putea suporta aceste cresteri. Fiecare companie are (sau ar trebui sa aiba) un target de profit, sa zicem 10% din cifra de afaceri. Pentru a-si mentine aceasta marja, companiile au doua variante: fie reducerea costurilor, fie cresterea veniturilor. In primul caz, pentru mentinerea unui cost total cu forta de munca constant prin prisma maririi salariului minim, unele companii vor face taieri de personal. In functie de care era planul anterior, fie nu vor mai angaja la fel de mult (daca planuiau angajari), fie nu vor mai angaja deloc, fie vor mai taia din personal, fie vor mai taia din salariile mai mari in ideea de a mentine costurile la aceeasi valoare. Pe cea de-a doua directie, acolo unde mediul economic permite, companiile vor mari preturile produselor si serviciilor vandute, in incercarea de a mentine marja de profit din target. Paradoxal, iata ca salariul minim desi teoretic promite o crestere a puterii de cumparare, este doar o chestiune de timp pana cand preturile se vor mari si puterea de cumparare va fi ajustata. De altfel, marirea preturilor nu este cauzata doar de efortul mentinerii cotei de profit a unor companii. Simplul fapt ca exista mai multi bani in piata, cumulat, duce la cresterea preturilor, independent de presiunea pe marja de profit.

Romania are o istorie din care nu invata nimic, salariul minim fiind marit in fiecare an si fiind de fiecare data urmat de cresteri de preturi sau de devalorizarea cursului. Cresterea productivitatii pare mecanica cuantica pentru decidentii de la noi si pentru publicul larg, care nu intelege ca vom fi mai bogati doar atunci cand rezultatul muncii noastra va fi pretuit mai mult de cei care ne cumpara produsele si serviciile noastre, nu din donatiile pe care ni le fac niste politicieni care in viata lor nu au castigat 2 lei in lumea reala, fiind in cel mai bun caz, asistenti universitari experti in tehnoredactare computerizata, cum e actualul premier.

Cu privire la cresterea pretului, trebuie totusi sa mentionam ca in Romania, mare parte din produsele consumate sunt din import, mai ales in domeniul alimentar. In domeniul agro-alimentar, avand in vedere productivitatea slaba a companiilor locale, riscul cresterii pretului este minim, acesta fiind tinuta in frau de concurenta din import.

Cresterea consumului insa, cauzata de marirea salariului minim poate duce la marirea deficitului din balanta de comert exterior, care va cauza deteriorarea cursului leului, care ar duce de asemenea, la alte cresteri la serviciile si produsele exprimate in euro.

Intorcandu-ne insa putin la eforturile companiilor de a mentine marja de profit prin reducerea fortei de munca, sa subliniem ca in principal angajatii cu salariu minim sunt cei care au calificarile cele mai … minime (altfel nu ar avea salariul minim) sau nu au deloc calificari si sunt angajati in speranta acumularii acestor calificari. Concurenta pe forta de munca specializata este deja o realitate la companiile romanesti, din cauza exodului profesionistilor. Poate cel mai vizibil acest efect este in domeniul construciilor: foarte greu poti gasi in ziua de astazi un mester bun care sa iti puna gresie si sa nu-ti ceara o gramada de bani. Aceasta se intampla deoarece romanii care sunt bun meseriasi pot sa mearga oricand la lucrari in occident pentru o perioada mai mare sau mai mica si sa castige mult mai mult decat ar castiga ca angajati in Romania pe salariul minim. De aceea, in randul mesterilor faiantari, salariul minim este irelevant, acestia fiind la mare cautare.

In momentul in care salariul minim este marit si companiile contracareaza prin taierea din locurile de munca ocupate de angajati cu calificari minime, acesti angajati intra in somaj si sansele lor de reangajare sunt minime, tocmai din lispa calificarilor. Prin urmare, rata somajului creste si indirect povara fiscala pentru stat – aceasta fiind insa un efect mai putin important. Principala problema o constituie insa ca firmele vor ezita sa mai angajeze necalificati sau slab-calificati in speranta de a-i pregati si a le creste calificarile sau macar pentru a-i folosi pentru acele posturi care desi nu necesita calificare, salariul minim vechi ar fi acoperit costul, insa prin marirea acestuia, sarcinile facute de vechii angajati pot fi transferate fie care alti angajati, fie catre companii externe. Sa luam un exemplu: o firma are nevoie de paza noaptea. Acum a angajat un paznic cu salariul minim: 1200 + contributii. Insa acum dupa marire, e posibil sa fie mai ieftin un contract cu o firma de paza care sa ii ofere acelasi serviciu, chiar daca posibil la o calitate mai slaba (poate paza permanenta era mai buna, insa nu era mandatorie totusi) insa la un pret mult mai mic. Sunt multe altfel de posturi in cadrul unei firme, mai ales la firme mai mari unde posturi mai putin importante sau care pot fi externalizate usor doar in perioadele de varf vor fi acum anulate si transferate catre alte companii unde insa impactul in nici un caz nu va fi angajarea somerilor dati afara de la companiile care au facut reduceri de pesronal.

La nivel regional, impactul cel mai negativ va fi mai ales in acele zone unde singura atractivitate o constituia numarul mare de someri care puteau fi angajati pe salarii minime. Sunt nenumarate astfel de zone si companii intregi care au la baza un model de afaceri construit pe salariul minim, in sensul ca singura posibilitate pentru acea unitate de productie de a face profit este data de folosirea unui numar mare de angajati pe salariul minim care coordonati de unul sau doi angajati mai specializati, ajutati de echipamente tehnice avansate care necesita putine calificari pentru a fi operate pot sa produca astfel incat sa scoata un minim profit sau chiar sa fie pe minus pe moment, fiind mentinute pe linia de plutire doar in speranta unei relansari economice. Nu stiu sa explic prea bine, insa voi incerca printr-un exemplu. Companii mici de foraj petrol si gaze naturale. Pe langa marile companii, exista si mici companii care exploateaza cateva zone proaste din punct de vedere al resurselor, care insa ar putea sa fie pe profit daca pretul petrolului ar creste. De exemplu, la 70$ barilul, ar face profit 10% ins la 50$/baril, compania e pe zero, abia mentinandu-se pe linia de plutire. Actionarii insa finanteaza compania si o tin in operare doar in speranta cresterii pretului (un fel de pariu – chestie ireala pentru bugetari, politicieni, socialisti si anticapitalisti in general; in esenta, orice afacere este un pariu). Fiecare parior are o limita a pierderilor pe care si le permite. Si daca o astfel de companie tinea pe liber angajatii doar platindu-i cu salariul minim, in speranta cresterii pretului petrolului, in ideea de a avea oricand posibilitatea sa intre pe productie, cresterea salariului minim poate duce la intrarea pe rosu atat de mult incat sa nu mai justifice mentinerea companiei de catre actionari.

La nivel national, astfel de situatii sunt rare si irelevante. La nivel regional, marirea salariului minim este principalul factor care franeaza dezvoltarea economica a unei regiuni. Daca sa zicem in judetul Dolj – printre cele mai slab dezvoltate economic din tara – daca nu ar exista salariu minim mare (deci si ajutor de somaj mare) si oamenii ar fi dispusi sa lucreze pe un salariu mai mic – sa zicem 1000 lei, sansele ca sa vina companii si sa investeasca ar fi mult mai mari. Aceste companii daca ar veni, ar crea un ecosistem sanatos, ar stimula dezvoltarea si altor companii in jurul lor, oamenii care ar incepe sa munceasca poate ar dobandi si noi aptitudini si ar avea sansa sa iese pentru totdeauna din randul somerilor si mai ales tinerii ar fi poate deturnati de la tentatia sa mearga la munci agricole in afara, avand un loc de munca stabil si oportunitati pe plan local.

In final as dori mai ales sa reiterez ca orice crestere de salariu minim este inca o taiere din sansele si-asa mici ale tinerilor necalificati (majoritatea de altfel) de a-si gasi un loc de munca in tara. Cresterea salariului minim aduce cu ea si cresterea somajului si motivatia pentru a munci devine si ea din ce in ce mai slaba in randul celor care nu au oricum de gand sa ramana in tara. Pe langa asta, cum mai ales tinerii nu au experienta si somajul va creste ca consecinta a maririi salariului minim, mai ales tinerii vor avea de suferit, oricat de mult ar creste sectorul bugetar care este deja supra-umflat.

Cresterea recenta a salariului minim este cu atat mai ciudata cu cat mediul economic din Romania a dovedit ca are deja deficienta de forta de munca calificata, pe sectoarele unde se manifesta aceasta deficienta, crescand deja salariile (a se vedea compania Lidl de exemplu, desi nu e tocmai un sector cu deficienta …). Nu mai vorbim de domenii care nu au tangenta cu salariul minim cum ar fi IT, confectii sau mesteri in constructii. Prin urmare, logic era scaderea salariului minim pentru a stimula atragerea somerilor care nu sunt interesati sa munceasca deoarece ajutorul de somaj este deja prea mare si coroborat cu munci ocazionale la negru, acestia nu sunt interesati de angajare permanenta, cata vreme au alte posibilitati.

Iata deci cate probleme negative cauzeaza cresterea salariului minim in economia privata, cea care sustine pe umerii ei intreg statul cu intregul aparat birocrat si cu toate lipitorile adiacente.

Nu vor avea probleme cu salariul minim firmele de partid care oricum fiind favorizate de contracte cu statul au marje de profit astronomice si nu au presiunea unei afaceri reale cum ar fi eficientizarea costurilor, piata de desfacere etc. Ba chiar, prin povara pusa pe firmele oneste care trebuie sa se lupte intr-un mediu ostil economic pentru a supravietui, firmele de partid vor avea de castigat din bagarea in faliment a “mugurilor” din economie, micile firme si afaceri care incearca sa scoata capul incepand de jos, si unde orice leu conteaza. Nenumarate buticuri sau mici afaceri unde sunt angajati membri unei familii sau prieteni si unde toti isi platesc doar salariul minim firma fiind la inceput sau neavand inca un profit care sa le permita sa isi dea salarii prea mari, vor avea acum de dus in spate o povara si mai mare.

Sa luam exemplul unei mici agentii de publicitate alcatuita dintr-o familie sot-sotie: daca nu ai contracte cu partidul sa primesti comenzi de la primarie pentru cine stie ce prostii de pliante pentru cine stie ce evenimente irelevante la supra costuri si tu te zbati sa faci 2 lei vanzand flyere sau tiparind carti de vizita, si daca esti la inceput si nu ai ajuns inca pe profit, avand inca salariul minim (obligatoriu trebuie sa fie macar unul angajat), cresterea salariului minim nu inseamna decat o crestere de vreo 600 lei. Ori daca tu ai o marja de profit de 10%, ca sa scoti banii astia, trebuie sa vinzi mai mult de 6000 lei. Daca pana acum erai pe linia de plutire, de acum in colo o sa intri de tot la apa. Este un exemplu minimal, dar general si care explica fenomene despre care nu se discuta si care sunt total ignorate de tovarasii de la partid. In locul micii agentii de publicitate, va fi in curand inca un spatiu liber de inchiriat. Tovarasii de la partid nu au nevoie de spatii comerciale, marile afaceri se pot face si din mici apartamente de bloc unde vor angaja pe micul patron care acum tocmai a dat faliment, ca sa lucreze pentru ei la contractele pe sume babane din care profitul va merge tot la tovarasi. Vechii mici afaceristi au ajuns acum angajati pe salariu minim la firmele celor care le-au dorit binele, marind salariul minim. Daca nu cumva se vor scarbi si ei de tara asta si vor emigra ca inca alte cateva milioane …

Nevoia de Russia TV / Crăciun fericit, Rusia!

 

Toata lumea stie ca RTV e un post rusesc, finantat de guvernul Rusiei si care evident prezinta punctul de vedere al guvernului rus. Asa cum toata lumea stie ca nu vom vedea prea curand emisiuni eurosceptice la EuroNews sau emisiuni impotriva NATO la CNN. Toata presa este platita, nu exista presa libera, nici macar cele mai mici bloguri sau site-uri de stiri nu sunt surse obiective deoarece obiectivism-ul in relatarea lumii este o utopie: fiecare om vede lumea in felul lui si chiar daca unii fac asta pentru bani, pe cand altii doar pentru faima sau pentru ca sa cred in misiune sa “lumineze” pe altii sau sa apere democratia, diferenta este putin importanta si ce trebuie sa retinem este ca orice citim in presa, este manipulare intr-o mai mica sau mai mare masura.

Mult mai important decat sinceritatea si onestitatea ziaristilor (si cine nu e ziarist in lumea de azi cand cine are 300 de prieteni in lista de Facebook are deja tirajul unui mic ziar dintr-o comuna) este dupa parerea mea diversitatea ideilor. Cu cat mai multe idei, cu atat mai mari sansele ca adevarul sa sclipeasca printre “filtrele” pe care le foloseste fiecare sursa.

Intorcandu-ne la RTV: in general capetele vorbitoare de la televiziunile romanesti privesc cu superioritate RTV-ul si il trateaza cu nasul pe sus: bleah, si rusii astia propagandisti, cum isi baga ei nasul peste tot, cum incearca sa manipuleze parerile si sa faca “brese” in sistemul democratic euro-atlantic care e atat de puternic incat poate fi spart de o televiziune propagandistica putinista …

In primul rand, propaganda e propaganda cand este facuta subtil. Daca tu te uiti la un post de televiziune platit de Rusia, cu greu o sa poti fi manipulat. Rusii astia trebuie sa fie foarte tari ca sa te poata manipula in a vedea cu alti ochi pe Putin, mai ales la televiziunea lui. E ca si cum te-ai uita la RomaniaTV si i-ai acuza ca il coafeaza pe Ghita. Pai cum sa nu il coafeze, ca doar e televiziunea lui, banii reporterilor alora care il pupa in funda pe Ghita vin de la Ghita. Deci, daca ma uit RomaniaTV, nu sunt idiot sa ma uit la emisiunile politice, ci ma uit la meteo sau ma uit la emisiunile despre sanatate (desi sunt junk si alea). La fel cu Russia TV: nu ma uit la emisiunile despre Putin si la orice emisiune ma uit, am mereu in cap ca astia sunt platiti de Putin deci trebuie sa primesc totul de la ei prin prisma faptului ca ei sunt “biased” in directia de est.

In schimb, la RussiaTV pot vedea multi americani care nu ar aparea niciodata la CNN. RussiaTV, dincolo de orientarea politica, este o televiziune extrem de profiesionista, nu doar din punct de vedere tehnic dar mai ales din punctul de vedere al calitatii emisiunilor: fiecare emisiune are invitati diversi, topicurile sunt variate, interesante, abordeaza puncte fierbinti intr-un fel destul de pas fault la alte trusturi, in principal americane.

Cu toata libertatea presei din SUA si desi mare parte din marea presa este in mana a 2 sau 3 oameni, de o a numita nationalitate, libertatea opiniilor este doar permisa insa nu este promovata si nu este deloc usor ca situatia sa se schimbe prea curand, americanul de rand traind deja in idiocracy.

Russia TV prin modul nou de presa pe care il ofera, este in primul rand un ghimpe puternic impotriva a ceea ce se numeste presa mainstream si mai nou presa corporatiilor, caci 6 mari corporatii detin 90% din presa americana.

Sursa poza: http://www.businessinsider.com/these-6-corporations-control-90-of-the-media-in-america-2012-6

Cu sau fara sa fie constienti, RTV sunt aparatori ai libertatii de opinie din SUA. Si asta pe banii lui Putin! Putini americani sunt constienti de rolul important jucat de RTV, mai ales prin faptul ca avand bani si surse importante in spate, RTV taxeaza rapid neadevarurile si manipularile din presa americana. Poate ca principalul rol al RTV-ului acesta si este: contracararea manipularii presei mainstream din SUA care poate sa schimbe opinia publica si directia razboiului impotriva Rusiei. Pacea Rusiei si pacea lumii depinde de pastrarea unui procent sanatos de americani care sa nu cada in masinaria de formatare a mintilor a complexului militar american care isi doreste mereu razboaie pentru a face profit si are nevoie de razboaie cat mai mari si cat mai multe. De aceea, tot ce incearca RTV este sa combata campaniile de denigrare a Rusiei.

Pentru a-si mentine autoritatea in randul publicului care nu este tocmai prost, RTV trebuie sa faca treaba buna: profesionalism, corectitudine, dinamism. Multe emisiuni RTV au invitati care sa sustina obligatoriu puncte de vedere diferite si sa dezbata din puncte diferite problema – ceva cu totul interzis in presa noastra care face un simulacru al pluralitatii opiniilor. Mai nou (mai vechi de fapt) presa americana nu mai da doi bani pe pluralitatea opiniilor. Nu mai zic de presa europeana. Daca vreti sa vedeti propadanga prost facuta, uitati-va pe Euronews unde UE e prezentat ca un Imperiu minunat unde micile probleme pe ici pe colo sunt doar niste probleme temporare, locale, se lucreaza la ele, se fac eforturi etc.

Cu privire la profesionalismul RTV: recomand cu sinceritate celor care au idei preconcepute si le e frica sa nu fie “virusati” de rusi, sa le dea totusi o sansa, sarind peste emisiunile de politica. Pe langa politica, RTV acopera nenumarate domenii si o fac mult mai bine ca alte posturi. In plus, totul e gratuit: transmisinile live, emisiunile de pe Youtube, stirile de pe site etc. Totul este gratuit si fara reclame. RTV nu are reclame, fiind platita de guvernul rus. Sunt nenumarate emisiuni interesante, eu urmaresc insa doar Keiser Report si ocazional CrossTalk.

De mentionat mai sunt transmisiunile live: de departe orice se intampla in lume important, este live pe RT.com sau pe canalul de Youtube. De la slujba de Craciun de la Moscova, pana la transmisiuni live de pe Statia Spatiala Internationala, incluzand evenimente nefericite cum ar fi atentatele teroriste sau chiar unele lupte din Siria, RTV acopera totul live, gratuit, facil. Ce mi-au mai atras atentia sunt filmarile cu drona, pe YT fiind aproape zilnic filmari spectaculoase, nu doar din zone de razboi, ci chiar din orase europene. Iata de exemplu, o filmare de la Cernobil.

Ce mi se mai pare interesant este scala la care RTV este capabila sa opereze ceea ce denota eficienta capacitatii organizatorice rusesti. RTV are “prezenta” in mai multe limbi: rusa, engleza, spaniola, araba, germana, franceza. Din pacate, inca nu in romana: noi suntem prea mici si irelevanti pana si pentru rusi … Nu putine trusturi de presa reusesc o asemenea performanta: sa acopere in mai multe limbi si tari tot ce se intampla la nivel global. Cu putini bani insa rusii fac lucruri mari, se pare. Pentru cunoscatorii limbii engleze, cu greu pot gasi surse de informare relevante pentru tarile care nu au engleza limba oficiala. In Germania, DW abia mentine o versiune a site-ului in engleza cu cateva articole, nici macar traduceri ale articolelor ci doar articole facute de un mic departament care pe langa versiunea online a site-ului, au pornit recent un canal YT cu emisiunile in limba engleza. Evident ca nu de la RT vom afla ce se intampla in Rusia, insa cel putin putem vedea ce se intampla in SUA, acea felie de adevar care nu are loc in presa mainstream.

In final as dori doar sa reiterez: indiferent de rostul si “programul” unui astfel de “operatiuni”, multe lucruri bune pot sa “scape” si sa iese in afara programului sau pot sa fie derivate ale acelui program, “daune” (beneficii) colaterale. Nu doar ca programul in sine are un rol important pentru democratia din vest, fiind un caine de paza al adevarului si sarind sa latre atunci cand mainstream-ul o ia in balarii, dar chiar in cadrul programului, nici un tiran nu va putea sa controleze total si sa dicteze pana la ultimele instructiuni tot ce sa faca oamenii care realizeaza emisiunile. Cred ca nu spun exagerari daca as clasifica regimul Putin ca o dictatura soft care totusi tolereaza critica si gandirea independenta. De aceea si in cadrul RTV multi oameni si multe emisiuni fac o treaba buna, sarind chiar peste programarea initiala de a transmite idei “propagandistice”. Si chiar daca suntem sinceri cu noi insine, in cele din urma rusii nu doresc altceva decat pacea, evitarea unui razboi care poate insemna sfarsitul omenirii.

Cred ca orice om cu 2 neuroni trebuie sa realizeze ca exista acum riscul ca noi sa fim ultima generatie de oameni si ca sunt nebuni in SUA care pot declansa un razboi nuclear fatal. De aceea, RTV trebuie macar ascultata, trebuie macar sa intelegem si sa incercam sa vedem ce spun rusii, chiar atunci cand fac “propaganda”. Propaganda pacii nu e tocmai un lucru rau …

Norocul prostului

Am niste prieteni care traiesc din credit in credit. Au salarii constante (bugetari) dar nu dau inapoi de la nimic, decat cand banca nu le mai da inca un credit atunci cand deja au depasit expunerea. La camatari inca nu au ajuns – Slava Domnului! Nu cheltuie prea mult, nu au masina scumpa, nu au casa, stau la apartament, nu merg la restaurant (des), au un trai normal: mananca normal, beau bere in fiecare zi, ea se mai duce la coafor din cand in cand. Insa in momentul oportun (se intersecteaza ultimele rate la vechiul credit cu lansarea unui nou iPhone) fac saltul in imaginar si se destrabaleaza.

Ma uit mereu cu suprindere si cu admiratie la ei. Uneori ii compatimesc ca nu ii duce capul sa sparga ciclul creditelor si sa economiseasca, cumparand astfel la jumatate de pret orice prostie le trece prin cap. De fapt capul ii duce, insa nu ii lasa dopamina. Economisirea, presupune infranare, disciplina, rabdare. Creditul este insa precum drogul care iti ofera placere maxima, acum, pe loc, doar cu buletinul.

Capul / ratiunea iti foloseste doar daca pui pe hartie si descoperi ca cumparatul prin credit este la pret dublu. A trai faca credit, presupune sa iti faci si bugetare serioasa si sa administrezi banii cu intelepciune – misiune imposibila pentru firea “jucausa” si a romanului. Cu creditul insa totul este mult mai usor: cumperi pana nu mai ai bani, apoi te arunci la credit, apoi cand termini si creditul te mai imprumuti pe la unul pe la altul pana cand nu mai ai la cine si apoi nu mai cumperi. Singura problema e sa ai tupeu si sa nu te sperii pe banci.

Am niste vecini pensionari care au descoperit secretul creditarii inifinite: fac credite de sume mici si apoi nu mai platesc. Unele banci nu isi mai bat capul sa ii execute ca sa mai recupereze ceva din popririle pe pensii (altceva nu au ce sa le faca oricum). In general, bancile vand la recuperatori creditele “neperformante” care la randul lor in general nu fac altceva decat sa trimita scrisori impaciuitoare prin care incearca recuperarea creditelor. Sa va dau un exemplu: tanti Lenuta a facut credit de 500 lei. N-a platit un sfant la banca. Banca l-a vandut la recuperator pentru 100 lei (20 de bani la leu sau cum ar spune americanii 20 centi la dolar). Recuperatorul, acum daca a dat doar 100 pe creditul tantii Lenuta, ii trimite o scrisoare: desi ai facut datorii de 2000 lei la banca (dobanzi + penalizari), noi iti facem oferta sa platesti doar 500 lei ca sa scapi. Nu doar ca daca ar vrea, tanti Lenuta ar plati creditul fara dobanda. Insa s-a prins cum merge treaba cu baza de date a datornicilor (in 3 ani tanti Lenuta dispare de acolo si poate sa mearga iar la banci) si nu mai plateste nimic.

In ultimul timp, gandindu-ma eu mai bine, mi-am dat seama ca eu sunt prostul: economisesc, ma uit la preturi, nu cumpar la primul impuls ci imi fac lista de cumparaturi urmand sa analizez mult timp pana cumpar ceva mai scump, timpul si efortul deciziei fiind direct proportional cu efortul financiar pe care urmeaza sa il fac.

Lumea de azi insa te indeamna sa faci credit, sa traiesti si sa consumi pe credit. Nu doar ca dobanzile sunt din ce in ce mai mici si ca riscul ca acestea sa creasca din nou este infim. Insa in ziua de azi, la ce dobanzi sunt la economisire, fraier sa fii sa economisesti bani. In ziua de astazi, sa stai sa strangi bani ca sa iti cumperi un bun de valoare mai mare pare o exagerare exotica a adeptilor scolii austriace.

Fie ca stie, fie ca nu stie, Dragnea are noroc: a nimerit in vremuri bune. Deflatia si tiparnita sunt cuvintele cheie care invart lumea in ziua de astazi. In timp ce alte guverne toaca banii pe salvarea bancilor, in Romania rata mica de indatorare permite guvernului ca sa faca planuri fantasmagorice si sa dea drumul la conducta de gratuitati.

40% este datoria Romaniei raportata la PIB. Grecii au sarit de 170% si nemtii tot nu ii lasa sa iasa din UE. Prost sa fii sa nu te gandesti: pai daca grecii au 176%, ungurii 75% si polonezii in jur de 50%, noi de ce am sta pe loc si nu am mai lungi putin plapuma ca sa schimbam fata țarii?

67 de miliarde este necesarul de buget al Romaniei pe proiectul PSD-ului. La un PIB de 178 mld dolari, o crestere cu 5% a datoriei pentru urmatorii 4 ani ne-ar duce la abia 44% datorie externa. Chiar daca PIB-ul stagneaza, 5% din PIB inseamna cam 9 miliarde. Deci guvernul poate cheltui vreo 10 miliarde pe an, doar din datorii suplimentare si peste 4 ani in cel mai rau caz o sa ajungem la datorie externa de sub 50%. Inca un mandat si daca e nevoie dupa aceea chemam FMI-ul cu care ne putem intelege bine, mai ales ca avem ceva privatizari de facut, ca sa nu mai zicem de Rosia Montana si alte resurse care pot fi oferite companiilor americane in schimbul creditarii FMI-ului si a Bancii Mondiale.

Fie ca stie, fie ca nu stie, Dragnea & PSD guverneaza in cea mai propice situatie: dobanzi mici si momentum bun al economiei. Ba chiar s-a ajuns la un echlibru intre romanii care muncesc in afara si trimit bani in tara, influxul de bani fiind atat de mare incat romanii sunt cei mai potenti investitori straini in Romania. Acestia nu doar ca nu mai sunt o povara pe fondurile de somaj si nu mai sunt o problema politica (diaspora nu prea voteaza …) Insa, fara sa stie, fara sa realizeze, romanii fugiti de nevoie pe meleaguri straine, prin banii trimisi in tara, mentin cursul stabil si cresc consumul (parintii si copii ramasi in tara merg la hypermarket).

Singurul lucru pe care trebuie sa il faca PSD-ul acum este sa nu faca nimic. Orice noi legi aberante, orice noi impozite sau schimbari drastice, pot sa afecteze stabilitatea fragila a costului creditarii care le determina cat de mult stau la putere. Nu stiu daca ei realizeaza sau nu: sa nu uitam ca si in 2008 economia “duduia” iar faptul ca cel care era atunci prim-ministru acum inca este la putere, este doar o coincidenta si se datoreaza limbii abile a lui Tari care a stiut sa linga exact ce fund trebuie si cand trebuie. Daca individual astfel de aberatii sunt posibile (dl Goe de asemenea a primit cadou o excursie pentru ca a ramas repetent), la nivel de partid, lipsa creditarii poate duce chiar la dizolvarea unui partid, oricat de stabila si nestiutoare i-ar fi balta electorala care oricum este prima expusa la criza.

Ba chiar, as indrazi sa spun, ca daca Fed-ul nu mareste dobanzile chiar de 3 ori cum ameninta (dar asa au amenintat si anul trecut) si Trump nu este o lebada prea neagra (desi a facut ceva valva) la care se mai adauga cateva “daca”-uri (cel mai important fiind alegerile din Germania), sunt chiar sanse ca in aceasta perioada, PIB-ul Romaniei sa creasca si mai mult – tot prin consum si creditare. Sa nu uitam ca nu doar statul este sub-creditat (comparativ cu vecinii) dar si firmele romanesti si romanii mai pot lua multe credite, sistemul bancar romanesc fiind prea plin de lichiditati. Ce spun eu: BNR-ul nici nu poate sa mai mareasca masa monetara ca nu are cum, bancile nu au nevoie ca nu prea mai dau credite. Exista deci inca mult loc de crestere, chiar daca va fi crestere pe credit si fara reforme reale, nu e decat saparea unei gropi comune pentru victimele urmatoarei crize.

Seismolog – cea mai tare meserie

A fi seismolog in ziua de astazi este probabil cea mai tare meserie: nu trebuie sa faci nimic, nu ai nici o responsabilitate, singura grija pe care trebuie sa o ai este sa nu faci predictii. Daca faci predictii, o sa ai probleme: daca sunt adevarate, o sa fii invidiat si sefii o sa te casapeasca. In plus, o sa fii nevoit sa demonstrezi si altor colegi din breasla metodele de predictie folosite – misiune imposibila. Daca predictiile facute de tine nu sunt adevarate, problema nu e prea grava, insa ar fi ideal sa nu bagi panica in populatie, altfel te va suna cineva de deasupra si iti va cere socoteala.

Daca faci insa predictii moderate, nu e nici o problema. “Cutremurul de astazi a mai detensionat din energia acumulata, insa nu exclude un viitor cutremur puternic” – asta a declarat un seismolog astazi, cu ocazia “ciudatului” cutremur care a avut curajul sa treaca muntii si sa-i sperie pe brasoveni.

M-am tot gandit, cu fiecare cutremur care ocupa spatiul mediatic din ziua respectiva si unele din alte zile: oare ce trebuie sa faca un seismolog toata ziua? In afara de a citi aparatele care ii spun magnitudinea si de a da din cand in cand declaratii la presa? Cercetare ar fi un raspuns: hehe, cercetare de asta sa tot faci, ma refer la cercetare de la care nimeni nu asteapta nici un rezultat. Ce nebun ar spera sa descoperi tu cum se prezic cutremurele cand nici macar japonezii cu fonduri de un infinit de ori mai multe ca tine si cu date mult mai multe – avand in vedere zona seismica in care sunt – nu au reusit?

Ba chiar, cercetarea in seismologie poate fi extrem de fun: poti sa urmaresti pestii, pasarile, toate animalele sub pretextul ca incerci sa descoperi cum prevad animalele cutremurele. Tu poti sa te joci cu pisicile si cainii toata ziua si prostii care te finanteaza sa creada ca faci cercetare.

Pe langa cele spuse pana acum, seismologii pot sa deconteze excursii si vacante in intreaga lume: sunt cutremure peste tot si evident ca un schimb de experienta este important, mai ales avand in vedere miza importanta a predictiei cutremurelor. Orice descoperiri in privinta detectiei, alarmarii, prevenirii, pot sa fie salvatoare si schimburile de experienta sunt cu siguranta o felie importanta a muncii de cercetare in seimologie. Insa, deplasarile nu au de ce sa fie stresante: in afara de statistici cu cutremurele din tara ta, altceva nu ai ce sa prezinti.

Principala problema cu privire la seismologi este insa cum ajungi unul: nu am auzit nici o facultate de seismologie. Da, stiu ca domeniul e legat cu fizica sau cu geologia, insa nu am auzit sa existe specialitati la vreo facultate. Si chiar daca ar fi, probabil numarul posturilor ar fi extrem de limitat. Cate institute de cercetare sa existe intr-un domeniu in care singura certitudine este … “Dumnezeu cu mila”. Si statisticile ar spune unii, desi cu jumatate de gura.

Nu doar ca responsabilitatile seismologilor sunt limitate: nu ai ce sa produci, nu ai nimic nou de invatat, nu asteapta nimeni sa descoperi ceva, daca ratezi vreo predictie, nu-ti taie nimeni capul. Insa, seismologii castiga faima mai ales in situatii dezastruoase: dupa un cutremur mare. Toate televiziunile se bat sa ii invite, incat probabil seismologii fac licitatie cu care plateste mai mult. Evident, asta daca scapa si ei de cutremur, caci seismologii sunt si ei oameni, inainte de toate si oricata stiinta ar avea, nu au cum sa scape de … obiectul de studiu.

In final, daca seismologii se plictisesc de munca lor, pot oricand sa dea in balarii si sa devina sarlatani profesionisti. Ca fost seismolog, cu siguranta orice televiziune te-ar plati destul de bine daca ai stii sa sperii oamenii, sa prevezi cutremure cumplite, sa incropesti o teorie fictivia si sa o argumentezi credibil, pe mintea celor care consuma astfel de materiale.

Inca un fost bancher a fost sinucis

Yves Chandelon (62 de ani) – auditor sef  pe departamentul de investigatii in finantarea terorismului – a fost “sinucis”. El este fiul unui mare om de afaceri belgian. Tatal lui i-a gasit un job in banca in Liege, insa in curand din cauza unor scandaluri (frauda interna) a fost mutat “disciplinar” la Luxemburg, intr-o alta banca, unde aducand clienti din Belgia, a crescut in structura de management.

Apoi, in 1998 tatal sau i-a gasit un job la NATO prin relatii, desi Yves nu avea nici o patlama (nu a facut nici o facultate de specialitate). Un traseu epopeic si un final tragic. Teoria oficiala este ca Yves s-a sinucis. Sunt nenumarate semne ca teoria sinuciderii are multe probleme, principala fiind ca arma cu care s-a sinucis nu era una dintre cele 3 arme pentru care avea licenta. De asemenea, felul cum tinea arma cand a fost gasit este greu de suprapus cu traiectoria glontului gasit in cap. Zvonistica indica faptul ca ar fi avut datorii insa nimeni din familie nu crede teoria sinuciderii, argumentele fiind ca Yves avea o stare financiara buna, facuse chiar planuri de vacanta, etc.

Deci un functionar NATO cu vechime de 18 ani, care s-a invartit in jurul investigatiilor cu privire la finantarea teroristilor moare intr-un atentat. Oare cine sa fie cei care l-au sinucis si cei care vor ca moartea lui sa para sinucidere? Ne putem uita in istoria recenta sa vedem daca mai exista cazuri similar.

Hmm, Sibel Edmonds ne mai prezinta un caz interesant. David Kelly: un expert in arme de ucidere in masa care in timpul pornirii razboiului impotriva Irak-ului pe motivul ca detin arme de distrugere in maza, s-a opus teoriei oficiale. Ulterior a fost gasit si el “sinucis” si autopsia lui a fost secretizata. Familia care initial a declarat ca nu crede in sinucidere, ulterior a lasat-o moale. In videoclip, Sibel enumera alte cazuri similare.

Un caz similar de crima punctuala care a vizat un diplomat a trecut neobservata zilele trecute: Petr Polshikov, consilier al ministerului de externe specializat pe America Latina. Moartea a avut loc cu cateva minute inainte de omorarea ambasadorului rus in Turcia.

In cazul Yves Chandelon, acesta stia va viata lui este pusa in pericol si a dat spre pastrare fiului sau niste documente “senzitive”, pe care acesta le-a furnizat politiei, desi era logic ca mai bine le pastra pentru a se asigura ca el nu este urmatorul “sinucis”. Evident ca nu vom afla nimic despre ce era vorba in acele documente.

Orice concluzie este greu de tras, mai ales avand in vedere linistea in jurul acestor crime. La cat sange se varsa zilnic in lume si la cate frecususuri de arme sunt in pregatirea marelui show care va fi WW3, pare de inteles. Cinste reporterilor independenti care mai zvarcolesc pe ici pe colo astfel de cazuri pentru a ne arata ca viata este scurta si ca democratia, libertatea de exprimare, statul de drept sunt doar niste iluzii, chiar in tarile care ne sunt noua prezentate ca etalon. Lumea este condusa de mafioti si va fi in continuare o vale a plangerii.

Lupta impotriva terorismului – cea mai mare minciuna

Sub stindardul luptei impotriva terorismului, democratia a fost furata si tarile foste democrate sunt terocupate bucatica cu bucatica de luptatorii impotriva terorismului: politicieni, armata, servicii de securitate, securisti altfel spus.

Am postat acum ceva timp un articol despre cum s-a furat o galeata de aur in Ney Work in amiaza-mare, fara tam-tam. Furtul in sine este uimitor prin nosalanta cu care ditamai aurul de o valoare de peste 1,6 milioane de dolari era lasat in spatele unui camion ca pe o ladita goala care nu contine nimic  si pe care nimeni nu ar avea interesul sa o fure.

Ce mi se pare insa strigator la cer este faptul ca hotul abia a fost identificat, dupa 3 luni de la incident, in ciuda camerelor de luat vederi plasate peste tot si care ne-au oferit chiar si o parte din traseul pe care hotul l-a avut dupa ce a plecat cu galeata in spinare. Ca o mica paranteza, tare mi-as fi dorit sa vad si inregistrarea cu paznicii care s-au intors si au descoperit ce paza buna trasesera ei. Daca or fi descoperit ei, ca nu stim daca nu cumva furtul a fost depistat cu mult mai tarziu.

Asadar, avem un hot care umbla normal pe strada, este filmat de toate camerele de prim-prejur la rezolutie destul de buna. Cu toate acestea abia peste 3 luni aflam cine este. Si ce mai aflam? Aflam ca este un hot ordinar, cunoscut politiei New Yorkeze si care a mai fost arestat de sapte ori, fiind deportat de patru ori pana acum in Ecuador, tara de origine.

Asadar politia si toate serviciile secrete de care dispune America (la un asemenea furt probabil politia are voie sa ceara ajutorul si implicarea si altora) nu au fost in stare sa depisteze, nu doar pe un fost “client” pe care il mai pozasera si il amprentasera cel putin de sapte ori, dar chiar unul care figura in baza de date a celor care au trecut vama.

Ne-am astepta ca dupa atatea miliarde investite in tehnologie, un amarat de soft de face recognition sa aiba si americanii si daca nu pe toata populatia, macar pe baza de date cu fostii criminali sa il ruleze si astfel in 24 de ore maxim puteau usor sa depisteze hotul. Insa le-a luat 3 luni. Sa vedem acum in cate luni vor reusi sa il prinda.

Iata deci ca tot tam-tam-ul cu teroristii si toate investitiile facute, toate legile abuzive care permit securistilor sa ne invadeze spatiul privat si calculatoarele, sa acceseze conturile de facebook, de email, google drive-ul cu pozele noastre, dropbox-ul cu fisierele noastre sharate si tot ce avem pe calculator, toate cate au la indemana securistii nu le-au permis sa gaseasca pe un hot faimos. Cu siguranta insa securistii se distreaza bagandu-si nasul in viata altora si nu dau inapoi de la fotografii picante sau informatii care le pot fi utile. Imi aduc aminte de un caz un care sotia unui securist l-a dat in judecata pentru ca acesta folosise tehnologia de la locul de munca ca sa o urmareasca.

Dar nu doar acest caz ne arata ineficienta crunta a politiei si a statului de a face fata oricaror provocari de securitate, ba chiar si celor mai banale cum e acest caz. Eu am ramas surprins cum de teroristul care a condus tirul la masacrul de la Berlin a reusit sa fuga. Si cum de pista falsa prin care politatii au arestat un nevinovat a fost data tocmai de cineva care a pretins ca l-a urmarit pe criminal. Daca l-a urmarit, cum putea sa se insele atat de mult, inseamna ca nu l-a urmarit bine, ca l-a pierdut. Din toata multimea insa cum de nimeni nu a reusit sa-l opreasca si amaratul, dupa ce a avut parte de un accident chiar cu ditamai tirul, cu toate acestea, ametit si poate lovit fiind, a reusit sa fuga. Ce natie e aia incare in mijlocul unui oras, asa ceva se poate intampla si criminalul sa fuga?!

 

1 2 3 151