Gigel Chiazna GIGEL CHIAZNA
"Sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii" (Ep. Romani 12,2)

MUZICI » Iata, Mirele vine!

Iată mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăşi pe carele va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu,miluieşte-ne pe noi.

Tâlcuire de părintele Teofil Părăian

În Marţea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumaţi de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele înţelepte şi despre fecioarele neînţelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos şi pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata conştiinţei în Marţea cea Mare. Şi noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marţi pilda cu cele zece fecioare şi pe cele zece fecioare, luând aminte şi prin textele liturgice din ziua respectivă la cele cinci fecioare înţelepte, care au avut untdelemn în candelele lor şi care l-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu el în cămara nunţii şi s-au bucurat de ospăţul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-şi cumpere untdelemn pentru candelele lor. Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în fată ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiţi prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiţi prin faptele noastre cele bune ca să putem lua parte la ospăţul cel veşnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi cînd vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci, Sfânta noastră Biserică ne învaţă în fiecare zi de marţi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-a învăţat şi în această săptămână în ziua de marţi, să fim cu luare aminte la noi înşine, la datoriile noastre, să aşteptăm pe mirele ceresc cu inimă iubitoare şi cu fapte bune, ca şi întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri.

Cantari:
  1. Vassilis Hadjinicolaou - Behold the Bridegroom
  2. Schitul Lacu - Iata, Mirele vine!
  3. Cor de monahi de la Man. Vatopedu - Athos - Iata, Mirele vine! - cantata pe larg
  4. Laurentiu Iacob - Iata, Mirele vine!
  5. Corul Buna Vestire - Man. Miclauseni - Iata, Mirele vine! - glas8, Ioan Popescu Pasarea
  6. Corul Man. Recea - Iata, Mirele vine!

Behold the Bridegroom cometh at the midnight,
And blest is he whose loins are girt,
Whose lamp is burning bright;
But woe to that dull servant, whom
The Master shall surprise
With lamp untrimmed, unburning and
With slumber in his eyes.

Do thou, my soul, beware, beware,
Lest thou in sleep sink down,
Lest thou be given o'er to death,
And lose the golden crown;
But see that thou be sober, with
A watchful eye, and thus
Cry-`Holy, holy, holy God,
Have mercy upon us.'