BLOG » Dinamica implinirii

O carte frumoasa care am citit-o se numeste "Dinamica despatimirii" de IPS Andrei Andreicut in care se vorbeste despre etapele prin care trecem de la patima la virtute si piedicile care se ivesc pe acest drum.

Nu mi-au ramas prea multe idei din aceasta carte, deoarece am citit-o cu mult timp in urma, insa mi-a ramas foarte intiparit in minte titlul ei: "dinamica despatimirii", care titlu cuprinde in el o mare taina, anume ca despatimirea nu ne pica pur si simplu din cer in timp ce noi stam cu mainile in buzunar, ci ea este legata de o dinamica, sau mai bine zis de o cautare care ne este proprie si libera. Eu cred ca despatimirea o putem gasi cautand-o, nu prea ne cere Dumnezeu mai mult decat atat, ci doar sa o vrem. Si daca o vrem, o si cautam, si daca o vrem cu adevarat o cautam cu perseverenta si osteneala.

De multe ori mi-am pus problema implinirii mele, ce anume imi doresc ca sa ma simt implinit si cum sa fac sa ajung implinit. Cu siguranta, multi oameni isi pun aceasta problema si constienti sau nu, toti tind catre acea stare sau acele stari care le provoaca sentimentul de implinire.

Pe scurt spus, implinirea ar insemna plinirea oricaror dorinte sau macar a celor mai arzatoare, care odata implinite provoaca o stare satisfactie foarte mare si straina de orice alta dorinta. Yoghinii ar putea spune la asta Nirvana, starea de fericire in care nu mai exista dorinte.

Daca ar fi sa rezum viata omului intr-o propozitie, as spune: o fuga dupa implinire. Tot ce face omul este o fuga continua dupa implinire, dorintele nu ii dau pace nici in somn si nici in bucurii trecatoare si cu atat mai putin in suferinte. Chiar si acolo unde implinirea nu este bine definita si constientizata si unde oamenii cauta doar sa supravietuiasca si sa faca fata problemelor, si aceasta este tot o fuga dupa implinire, cel putin implinirea inseamna o stare in care acele probleme sa nu mai existe.

Orice om vede implinirea prin ochiii lui, insa ochii luminati de umbra veacului. In zilele noastre, cei mai multi vad implinirea prin bani, vacante, sex, distractie, putere, aventura, senzatii etc. Cam asa a fost mereu, desi alta data poate mai erau mai la "moda" razboiul, faima, filosofia, libertatea, fraternitatea si poate alte dorinte dupa care au alergat miliarde si miliarde de urmasi ai lui Adam de cand e lumea.

Pentru crestini insa, implinirea este mantuirea. Ne vom implini atunci cand ne vom mantui si cand/daca vom ajunge in rai. Pe scurt, aceasta este fagaduinta crestinismului, chiar daca unii preoti pe la predici uita sa vorbeasca despre rai si iad si zic doar de moralitatea invataturilor crestine si frumusetea acestora ca si cum crestinismul ar fi o simpla etica cu reguli si invataturi estetice.

Daca prin prisma lumii un om ratat este un om care nu are bani, nu are serviciu, nu are familie, nu a facut nimic la viata lui etc, prin ochii lui Dumnezeu, un om ratat este un om care nu vrea sa fie mantuit, un pentru pentru care Hristos S-a rastignit degeaba.

Este adevarat ca multi crestini ajung sa vada din Dumnezeu doar un mijloc de obtinere a implinirii asa cum o vad ei (pace, sanatate, bunastare etc) si nu o tinta la care trebuie sa ajungem cu orice pret, chiar al mortii. Mantuirea este pentru ei ceva nu prea clar definit si dorit intr-o masura mai mica decat fericirea lumeasca.

Este adevarat si cu totul trist ca multi oameni nici macar nu Il ia in considerare pe Dumnezeu cumva, ci cautarea implinirii si-o fac asa cum vor ei. Si mai trist este ca odata dorintele atinse, caci sunt destui care reusesc sa si le implineasca, vrajmasul pune in inima lor alte dorinte si mai mari care ii chinuie si mai mult si ii prinde astfel intr-un ciclu implinire - cautare care se poate asemana cu un vartej de betie ce il arunca pe om in suferinte si amagiri cumplite.

Sunt insa si anumiti oameni care zic: "Nu este nimic mai presus de mine". Acestia sunt cei care pururea infranti sau saturati sa alerge dupa himere, au obosit sa mai doreasca ceva si cauta sa simuleze implinirea prin satisfacerea de sine si supra-dimensionare. Un om plin de el, daca se minte bine, se poate lipsi de dorinte si se plafoneaza in betia care l-a cuprins, precum un alcoolic satul de bautura si care incepe sa cante fals si zgomotos.

Insa in adancul fiecarui om, Dumnezeu a pus scanteia divina, care nu este altceva decat acel dor dupa Dumnezeu, acea sete de asemanare cu Dumnezeu care nu poate fi nabusita cu nimic si care ii va arde pe cei din iad. Ii va arde pentre ca vor vedea atunci ca au trait in minciuna si vor intelege clar si fara sa mai poata ascunde nimic ca Dumnezeu este Cel care ne-a facut si El ne-a facut pentru a ne asemana Lui. Iar stand impotriva Lui sau pur si simplu ignorandu-L, nu facem decat sa stam impotriva dorintei noastre de adevarata implinire, cu nimic asemanatoare si comparabila cu orice alta dorinta lumeasca.

Atat de mareata este aceasta implinire incat putini o inteleg, iar omul cazut si atins de moartea sufleteasca nu poate decat cel mult sa o intuiasca si sa si-o doreasca tainic, ascultand din cand in cand adancul inimii lui unde chemarea lui Dumnezeu "Adame, unde esti?" (Facere 3,9) este sadita si creste sau se ofileste dupa cum o hranim cu adevar sau minciuna.

Aceasta chemare la implinire pe care ne-o face Dumnezeu este una cu atat mai minunata cu cat nu se va consuma niciodata. Daca orice dorinte omenesti odata implinite, produc un maxim de satisfactie si placere dupa care urmeaza fie agonia, fie inlocuirea lor cu alte dorinte la fel de efemere, implinirea in Hristos este de cu totul alta natura.

In cautarea catre aceasta implinire, finalitatea nu este atingerea ei, deoarece omul niciodata nu va putea sa devina Dumnezeu, ci finalitatea nu exista, fericirea insoteste aceasta cautare a implinirii la tot pasul, intr-o intensitate din ce in ce mai mare, direct proportionala cu intensitatea dorintei. Apa vie se transforma in izvor de apa curgatoare spre viata vesnica (Ioan 4, 14). Apa curgatoare pururi curge, niciodata nu se opreste si directia este vesnicia, adica Dumnezeu. Iar izvorul este doar inceputul, apa curgatoare se lateste si se adanceste pe masura ce curge.

Cu cat dorim mai mult sa ne asemanam lui Dumnezeu, cu atat El ni se descopera mai mult si din aceasta descoperire noi ne hranim setea si intelegerea implinirii sporeste, capata noi sensuri, iar dorinta de asemanare cu Dumnezeu se innoieste prin aceste sensuri, suirea continua "din putere in putere" (Psalm 83,8).

La sensul opus, omul care cauta implinirea in afara lui Dumnezeu, cu timpul va consuma toate tipurile de dorinte si nu ii va ramane decat afundarea in sine, incercarea de a stinge acea sete pe care a pus-o Dumnezeu in adancul nostru. Insa pana la Judecata, omul se poate trezi si isi poate indrepta fata catre Dumnezeu. Judecata de Apoi nu va face decat sa clarifice incotro s-a indreptat fiecare, catre Dumnezeu sau catre sine. Si pentru ca dupa Judecata lumea pe care o rabda acum Dumnezeu se va consuma si ea si materia se va transforma, nemaiavand cu ce sa "jongleze" efectiv in dinamica dobandirii dorintelor, pus fata in fata doar cu el, omul fara Dumnezeu va ramane neimplinit si va cunoaste o noua si infricosatoare dinamica: dinamica neimplinirii, afundarea in neant, nimicirea infinita bucatica cu bucatica a sinelui, insa niciodata aceasta nimicire nu ii va reusi si nici ea in sine nu il va satisface ci cu timpul, punandu-l in fata acestei neputinte, ii va aduce din ce in ce mai multa suferinta.

De aceea, accentul pe care il pune Biserica pe ridicarea din pacat este de importanta majora, deoarece nu atingerea unor virtuti si biruirea anumitor patimi este scopul vietii crestine, ci limpezirea dorului dupa Dumnezeu si intensitatea cu care ne dorim asemanarea cu El.

De multe ori insa, concentrati prea mult in intelegerea poruncilor, a regulilor si a ritualurilor, facem din acestea o tinta si uitam de sensul lor, de a ne ajuta la implinirea noastra intru Hristos. Si desi Hristos sta ascuns in poruncile Sale, pentru ca de aceea ni Le-a si lasat, ca o unealta pe masura noastra pe care daca o invatam sa o folosim ne facem treaba, de multe ori noi fie stirbim unealta si credem ca lucram ceva cand de fapt lenevim, fie obosim sa mai lucram si asteptam ca implinirea noastra sa creasca singura nelucrata.

In orice situatie insa, Dumnezeu este singurul garant al implinirii noastre, El este cel care face din noi izvor de apa vie spre viata vesnica, insa aceasta doar daca bem din apa pe care ne-o da El, si El ne-o da daca i-o cerem.