Canis homini homo

:: 14 Octombrie 2006

De fiecare dată când are ocazia, Pr. Nicolae Tanase nu ezita sa spuna: "din cauza avorturilor care s-au facut de la Revolutie si pana in prezent in Romania, suntem ingropati in sange pana la gat si consecinta nu va intarzia sa vina". Sa nu intelegem prin consecinta pedeapsa lui Dumnezeu - pedeapsa lui Dumnezeu va veni la mai ales la Judecata de Apoi. Consecinta acestei "performante" este departarea lui Dumnezeu de noi in urma lepadarii noastre de Dumnezeu. Caci ce poate fi mai clar o lepadare de Dumnezeu decat avortul? Ce poate insemna mai mult o invitatie a noastra catre Dumnezeu ca sa ne lase in pace decat refuzul de a Ii mai permite macar "dreptul" de a da viata si acceptul nostru in apararea si mentinerea vietii.

Gandul de a scrie aceste randuri mi-a venit trecand cu masina pe langa niste câini din cartier care in fiecare seara se afla "la datorie" pe marginea soselei la latrat masini. Tare dragi imi sunt câinii astia, nu stiu daca pentru perseverenta cu care se arunca sa atace "monstrul de fier" sau felul amuzant in care o fac - "in formatie" si mereu sub ascultarea "liderului" - o căţea alba care se pare ca s-a impus in randul hoardei de maidanezi. Si ce e si mai ciudat, este ca "distractia" nu are loc decat dupa o anumita ora, ziua nu mi s-a intamplat niciodata ca sa ma latre, iar când trec pe jos, nici atat. Ei latra doar masinile, si doar cele care trec noaptea. Cu siguranta acesti câini sunt niste câini normali, care isi fac datoria. Ei latra "strainii" care calca "mosia" stapanului, si "ii gonesc". Si culmea, de fiecare data le iese, monstrii de fier continua sa treaca si le e frica sa opreasca si sa ocupe teritoriul aflat sub protectia acestor "soldati ai noptii". Cu siguranta acesti câini sunt mandri de ei, si drept rasplata in timplu zilei lenevesc cu burta la soare, dupa ce bineinteles au trecut pe la "bufetul" de la tomberoane.

Cat de frumos este comportamentul acestor câini, si mai ales cat de firesc. Trebuie sa recunosc ca dintre toti câinii, acestia imi sunt cei mai dragi. Nici macar "noul venit" de la tara care are doar cateva saptamani si care a inceput sa prinda curaj sa latre nu se compara cu acesti prieteni ai mei, care insa habar nu au cat de mult mi-e drag de ei.

Daca ati inceput sa va intrebati de unde este admiratia asta a mea pentru câinii maidanezi care ma latra când trec cu masina pe langa ei, ar fi mai bine sa recititi titlul, sau daca nu stiti latina, sa aflati ca in latina inseamna (sper): "Câinele este om omului".

Nu stiu cum este in orasul vostru, dar in orasul meu, pe zi ce trece observ ca din ce in ce mai multi oameni isi ia (atasaza) câini. Si nu câini maidanezi sau câini de paza, ci câini locţiitori de copii. Nu stiu in ce masura mai putem numi câine aceasă noua specie, poate i-am putea zice "câine de apartament". Unii ii zic "câine de companie". Dar in momentul in care oamenii isi fac programul dupa nevoile câinilor (ii scot la plimbare regulat, le dau mancaruri alese, le cumpara jucarii etc), acestia nu prea mai sunt câini de companie, deja sunt un fel de copii. Intr-adevar nu la fel de stresanti ca copiii, mai ales ca cei mici, care nu tac când le dai osul de jucarie sa roada ci plang tot timpul, nu isi fac nevoile pe pom sau pe gard ci ne neasteptate si oriunde, nu mananca orice soi de "pet food" ci trebuie sa le prepari tot felul de minunatii care de care mai ciudate si mai scumpe. Si in plus, la copil când te saturi de el, nu ii poti zice "mars!" si nici nu-l poti lega cu lantul.

Cu adevarat, daca ar fi sa pui in balanta, un câine este mult mai avantajos ca un copil. Si asta se si vede in jurul nostru: din ce in ce mai multi câini si din ce in ce mai putini copii. Nu zic ca oamenii nu ar mai face copii, mai fac. Dar unul-doi, asa cat sa fie de ajuns, nu deloc, căci un copil este tare drag, nu se poate compara cu un câine, dar nici prea multi, ca doar nu suntem nici tigani si nici nu avem bani si chef sa ne toacem nervii si sanatatea facând plozi când vrea Dumnezeu si neavand grija sa ne planificam mai intai cariera si avutia inainte de a ne "programa" mostenitorii.

Nu de putine ori, când mai iau o pauză de la tastatura si ma uit pe geam afara, in spatele blocului de la birou vad un câine iesit la plimbare cu stapanul. De multe ori, chiar dimineata si de multe ori, chiar oameni tineri sau femei tinere care le-ar sta mult mai bine iesind la plimbare cu un copil de mana decat cu un câine, care nici nu ii zice mama, nici nu se roaga pentru ia, si nici nu va putea sa ii faca coliva când sufletul ei va trece vamile vazduhului.

Despre mireni sfintii spun ca se mantuiesc prin cresterea de copii si prin purtarea de grija fata de acestia, atat grija trupeasca cat mai ales grija sufleteasca. "Iata, Doamne: eu si pruncii pe care mi i-ai dat!" sunt cuvintele pe care le vom spune când vom ajunge la scaunul Dumnezeirii când viata noastra va trece. Insa daca ar fi sa ne luam dupa raportul avorturi la numarul de câini, cred ca am putea vedea ca in timp ce avorturile si vanzarea de anticonceptionale cresc, numarul de câini si vanzarea de lese cresc si ele. Oamenii parca ar vrea să se arate in fata lui Dumnezeu cu câinii pe care i-au plimbat, nu cu pruncii pentru care s-au jertfit, si pentru care au renuntat si la masini si la cariera, si la meciurile de fotbal si la concediile in strainatate, si i-au crescut cu multa jerfa si multe suferinte, cautand sa le dea o educatie aleasa si sa ii fereasca de toate pericolele contemporaneitatii, nadajduind ca Dumnezeu nu va trece cu vederea această jerfă ci va plini El toate neajunsurile si necunoscutele vietii noastre.

Cu adevarat in vremurile noastre nu mai putem zice nici macar "homo homini lupus", pentru ca o lupoaica daca gaseste un pui de om, il alapteaza si are grija de el, pe când multe mame se feresc sa primeasca viata in pantecele lor sau daca se intampla ca Dumnezeu sa le-o daruiasca, cauta sa o lepede.

Cu adevarat oamenii vremurilor noastre iubesc mai mult câinii decat copiii, si nu doar cei tineri ci mai ales cei batrani. Oare cati pensionari se gandesc ca in loc sa creasca un câine ar putea macar sa viziteze un copil la orfelinat si sa ii dea o ciocolata? Insa nici batranii in ziua de astazi nu mai au intelegerea firescului si a unei vieti normale si responsabile fata de cei din jur, egoismul ne-a atins pe toti, de la piciul de 5 ani care plange ca nu ii cumpara si lui tata un calculator la fel de puternic ca cel al prietenilor, pana la cei aflati pe patul de moarte si care nici acolo nu reusesc sa rupa de la ei macar timpul sa spuna o rugaciune pentru copii avortati sau ajunsi in orfelinate.

Sa nadajduim insa ca Parintele Tanase se insala si ca Dumnezeu nu se va departa de la noi ci ne va rabda si ne va indrepta mintile noastre stricate pentru rugaciunile parintilor nostri care nu lepadau copiii, nu se opreau sa nasca oricati copiii le dadea Dumnezeu, chiar daca traiau in bordeie si mancau mamaliga cu gainati, si pentru rugaciunile Sfintei Parascheva care la 17 de ani nu tanjea dupa discoteca si nici nu dorea sa devina miss, ci daruia saracilor toate hainele ei, invata medicina ca sa ii ingrijasca pe bolnavi si dorea sa fie mireasa lui Hristos.

• Dragostea pentru animale - Intre zoolatrie si prada
• Au animalele suflet?

• 71 de liceene fac avorturi in fiecare luna
• Record la avorturi
• O natiune intrata la apa

• Mancare de caine, ajutor pentru copiii infometati din Kenya
• Cainele si stresul mutarii intr-o noua locuinta
• Plimbarea zilnica - o placere necesara