BLOG » Sanatatea si boala - dar sau blestem?

:: 13 Octombrie 2007 ::

Sanatatea este un dar de la Dumnezeu si boala este plata pacatului, sau mai bine zis consecinta pacatului. Aceasta ar fi pe scurt invatatura ortodoxa despre sanatate si boala desi nu este chiar asa. Tainele lui Dumnezeu sunt mari si desi progresele medicale sunt uimitoare, inca sanatatea noastra se afla sub semnul hazadrului fiind determinata atat de modul nostru de viata cat si de lucrarea nevazuta a lui Dumnezeu. Daca modul de viata ni-l putem controla mai mult sau mai putin, - desi factorii externi independenti de vointa noastra au si ei un cuvant greu de spus (ex: mostenirea genetica, poluarea, ambientul social) - crestin fiind, eu sunt sigur ca cel mai greu cuvant in pastrarea sanatatii sau in aparitia bolii il are Dumnezeu.

Biserica ne invata ca sanatatea este un dar de la Dumnezeu, deoarece ne permite sa lucram faptele cele bune si sa ne indeplinim datoriile, nefiind o povara pentru ceilalti. Insa si boala poate sa fie un dar de la Dumnezeu, un dar pe care Dumnezeu ni-l trimite din diverse motive:

• ca plata a pacatului - pentru pacatele nespovedite fie din nepasare fie din uitare. In acest caz, boala ne curata in aceasta viata si ne elibereaza de povara nevazuta pe care pacatele au pus-o pe sufletul nostru
• pentru a ne smeri si pentru a ne intari credinta - numai in boala putem sa simtim pe pielea noastra cat de firava este viata si cat de repede putem pieri. Aceasta neputinta smereste sufletul si ne problematizeaza, aducand in suflet o stare potrivnica rugaciunii si pocaintei.
• pentru a ne feri de un rau mai mare - asa cum moartea vine pentru ca raul sa nu se inmulteasca (Dumnezeu in intelepciunea Lui stie momentul din care daca am mai trai, am face mai mult rau decat bine), boala poate sa fie trimisa temporar pentru a "ingradi" cumva raul pe care l-am putea face sanatosi fiind, sau pentru alte circumstante dincolo de intelegerea noastra. As dori aici sa exemplific cu o intamplare, cum boala ne poate feri de un rau mai mare. In studentie s-a intamplat sa merg in vacanta la mare cu mai multi colegi, dintre care unul dorea foarte mult sa isi gaseasca o fata pentru perioada cat vom sta acolo cu care sa desfraneze. A gasit fata, insa s-a intamplat ca chiar in ziua in care a gasit-o, sa adoarme pe plaja la soare si sa dobandeasca o arsura destul de mare care l-a impiedicat cateva zile sa faca pacatul. Insa numai cateva zile, deoarece dupa aceea s-a vindecat. Iata cum, Dumnezeu a incercat sa intervina in viata acestui om, printr-o boala oarecum providentiala (arsura a fost chiar pe gamba, in partea superioara ...) pe care insa el a ignorat-o si nu i-a inteles semnificatia, alegand in cele din urma pacatul.
• pentru a ne darui o cununa pentru vesnicie: prin trairea suferintei si dezlipirea de toate dorintele trupesti si lumesti, atunci cand boala sau necazul care provoaca suferinta vin independent de noi, adica nu ni le-am provocat noi, dobandim arvuna vesnica. Bolnavul care sufera fara a carti, are plata de mucenic. Acceptarea suferintei si primirea ei ca de la Dumnezeu, sunt intr-adevar greu de realizat. Insa pe cei pe care Dumnezeu ii stie capabili, le daruieste suferinta pentru ca trecand ca fierul prin foc, ei sa dobandeasca cununi pentru vesnicie. Tocmai din acest motiv, avem multe exemple cu martiri pe care incercand asupritorii sa ii chinuie si sa ii omoare, nu reusau si se vindecau miraculos dupa mai multe "ture" de torturi. In cele din urma insa erau omorati, Dumnezeu permitea aceasta, insa abia dupa ce ei erau trecuti prin chinuri multe si groaznice, dincolo de limitele suportabilitatii omului. Faptul pentru care Dumnezeu ii ajuta sa reziste era tocmai pentru a primi cat mai multe cununi, dupa putinta fiecaruia.

Oricare ar fi insa cauza si rostul bolii, raportarea noastra nu trebuie decat sa fie una plina de nadejde si de bucurie duhovniceasca. Se spune ca pe cel bolnav, Dumnezeu nu l-a uitat si i-a daruit boala ca sa se trezeasca duhovniceste si ca sa isi aduca aminte de moarte. Mai ales boala permanenta sau bolile frecvente pot sa constituie un "teren" deosebit de favorabil pentru trezvie si pocainta.

Am ascultat recent un interviu cu Maica Siluana in care maica spunea ca "la tinerete suferim mai mult cu sufletul si la batranete mai mult cu trupul". Cam pesimista afirmatia, mai ales daca nu as fi auzit-o pe maica spund si ca "se poate imbatrani frumos". Tare mult m-am intrebat oare ce vrea sa spuna maica prin asta, oare se referea la faptul ca fiind batran, iti aduci aminte de moarte mai usor si astfel ai mai multa luare aminte, oare se refera la faptul ca fiind neputuncios trebuie sa te smeresti si sa ceri si sa primesti ajutorul celor din jurul tau? Sau se referea poate la faptul ca fiind bolnav foarte des, ceri ajutorul lui Dumnezeu cat mai des, fiind "strans cu usa" oarecum? Probabil ca maica se referea la toate acestea cate un pic, si trecand pragul de 30 de ani am inceput si eu sa inteleg pe proprie piele cate putin, atat prin slabirea puterilor cat mai ales prin aparitia bolilor. Poate ca nici nu ar trebui sa spun boli la cele cateva inconforturi de care am avut parte odata cu trecerea "pragului", dar le spun boli pentru ca asa le vad si mai mult le prevad. Adica prevad ca o sa am aceste boli, care acum doar "m-au salutat" si mi-au spus: "ai grija, o sa fim cu tine". In urma acestei mici intalniri, am inceput si eu sa inteleg cate putin din ce spunea maica, ca putem imbatrani frumos si ca exista o frumusete a fiecarei varste, daca traim varsta cum trebuie. Nu stiu cum sa explic aceasta frumusete pe care doar am pregustat-o si nu cred ca se poate explica, pana nu se traieste. Doar bolnavii pot sa stie ce inseamna sa te lasi cu totul in mana lui Dumnezeu, sa te rupi oarecum de tine si sa lasi totul in seama lui Dumnezeu, cautand spre cele de sus si uitand de cele de jos. Nu ca as fi experimentat eu prea mult dintr-astea, dar am pregustat putin si mai ales am pregustat putin dintr-un cuvant al Pr. Arsenie Papacioc despre cei care au ajuns in ultima clipa si care mai cereau macar o clipa de pocainta sa le mai daruiasca Dumnezeu. Si tot Pr. Arsenie Papacioc ne-a impartasit experienta pe care a avut-o in fata mortii: "mi-as fi dorit sa las ceva in urma mea care sa marturiseasca pentru mine".

Cat suntem sanatosi, foarte greu este sa dobandim constiinta ca sanatatea este doar o scurta pauza pana cand boala ne va atinge sau poate chiar pana cand moartea ne va ajunge. Sanatatea este o provocare pentru trezvie si un timp pentru lucrarea faptelor celor bune de care suntem datori. Boala este un prilej de testare a rabdarii si a credintei noastre, este poate un exercitiu inainte de moarte. Bolnavi fiind, murim putin cate putin pentru a ne pregati pentru marea trecere. Lipsiti de putere si robiti fiind de durerile trupului, prin rugaciune si credinta avem sansa sa depasim firea, sa rupem lanturile legaturii trupesti si sa ni-l dorim numai pe Dumnezeu, sa Ii dorim prezenta cat mai mult in viata noastra si sa Ii cerem ajutorul pentru izbavirea noastra atat trupeasca, dar constienti fiind si experimentand fragilitatea trupului, dorind si mai mult sa ne pregatim cat mai bine pentru judecata de apoi.

Linkuri externe:

• Mangaietorul celor intristati, bolnavi si batrani - Arh. Dionisie
• Despre īnfruntarea bolii - Scrisoare catre omul bolnav - Danion Vasile