Curaj si teama

:: 28 Iunie 2007 ::

Evanghelia Praznicului Sf. Apostoli Petru si Pavel se termina cu cuvantul Mantuitorului: "nu va temeti, voi sunteti cu mult mai de pret decat pasarile".

Oare care este pretul adevarat al omului si cum ne putem noi folosi stiind sau macar banuind dimensiunea lui? Si de ce nu avem a ne teme cunoscand cat de mult ne pretuieste Dumnezeu?

Chiar daca raspunsul la aceste intrebari exista si este usor de explicat, pana la a putea cu adevarat sa nu ne temem, ascultand acest indemn al Mantuitorului si chiar alte indemnuri asemanatoare, ba chiar si avertizari (fricosii nu vor mosteni Imparatia Cerurilor), avem de trecut prin multe incercari si numai din experienta ajutorului pe care ni l-a dat Dumnezeu in aceste incercari putem sa dobandim curajul si indrazneala in lupta cu raul si cu slujitorii raului, fie ei vazuti sau nevazuti.

Insa pe langa temerile noastre legate de cel rau, poate la fel de mari sau si mai mari sunt temerile noastre ontologice: teama de viitor, teama de necunoscut, teama de intamplarile neprevazute, teama de adancul nostru etc. Si pe cei fricosi, vrajmasul ii lupta cu fel si fel de temeri, aducandu-le aminte de ele, creand si favorizand situatii care sa le aduca in vizor, sau pur si simplu sugerandu-le ganduri de teama, mai mult sau mai putin concreta sau justificata.

Indiferent de natura lor, temerile le biruim numai prin credinta si nadejde. Fara credinta si nadejde, virtutea curajului nu are din ce sa se hraneasca, nu poate fi decat un curaj vulcanic care izbucneste odata si apoi piere. Insa deseori nici nu suntem in stare sa schitam nici cel mai simplu gest, macar cat o scanteie. Curajul statornic insa, "pe termen lung" se cladeste doar pe credinta si nadejde.

Sfintii Apostoli Pavel si Petru au dat prin viata lor un exemplu de statornicie in credinta si de curaj total la marimi pe care nici nu le putem intelege. Petru a fost numit chiar de Mantuitorul piatra pe care va zidi Biserica Sa, dar eu nu crec ca l-a numit asa in sensul de a-l fi delegat sau a-i fi poruncit sa fie aceasta piatra, ci pentru ca Mantuitorul a vazut in Petru cel care avea sa fie. Cel care vede adancul inimilor si este dincolo de timp, a vazut in Petru ceea ce era el cu adevarat, un suflet tare ca piatra si a cunoscut dinainte ce avea sa fie Petru.

Si totusi Petru a aratat si momente de teama, cum ar fi acela cand mergand pe marea invloburata s-a temut, ceea ce ne arata noua ca tot omul are clipe de ezitare, de frica, de slabiciune, de cadere. Constientizand aceast adevar ar trebui ca in clipele noastre grele sa mergem inainte, sa vedem ce putem face si sa incercam sa ne sculam asa cum ne-a aratat Sf. Apostol Petru, intinzand mana catre Mantuitorul.

Dar mai ales daca nu vom avea puterea sa ne biruim temerile, macar sa indraznim in a face faptele bune pe care putem sa le facem, pentru ca astfel vazand Dumnezeu ravna noastra sa ne daruiasca puterea de a calca peste serpi si peste scorpii.