Ce a ramas dupa toate acestea?

:: 7 Februarie 2007 ::

La inceputul anului am postat pe site-ul Ortodoxmedia.com o predica a unui parinte care se intituleaza "Ce a ramas dupa toate acestea". Este foarte interesanta aceasta predica si v-o recomand sa o ascultati desi a trecut ceva timp si nu mai este "fierbinte". In predica parintele vorbeste despre ce foloase am tras din sarbatorile tocmai trecute la acea vreme, si ce a ramas dupa ele.

Nasterea Domnului am petrecut-o acest an in sudul Olteniei intr-un sat foarte frumos unde spre deosebire de alte sate biserica este plina in fiecare Duminica si oamenii foarte credinciosi. M-am gandit sa ii fac parintelui care slujea cadou o carte, anume prima carte pe care am editat-o la editura Apologet scrisa de Cristi Serban: "Intre rock si iubirea fara sfarsit". Nu il cunosteam pe parintele prea bine, inainte doar am schimbat cateva vorbe. Nici atunci cand i-am daruit cartea, nu am stat de vorba prea mult, doar i-am spus ca m-am bucurat sa petrec Nasterea Domnului impreuna cu el si cu oamenii din acel sat si ca sper si la anu sa fiu tot acolo.

Parintele vadit emotionat, - pe semne ca nu i se intampla prea des ca sa primeasca cadouri de Craciun de la enoriasi - mi-a multumit sfios si mi-a spus cu glas incet, ca si cum ar fi zis doar pentru el: "acestea raman dupa noi" (se referea la carti). Inca mi-a ramas in minte acest cuvant si sunt aproape invidios pe Cristi Serban pentru ca el a reusit sa puna pe hartie marturia lui de convertire de la satana la Hristos, pe cand eu nu am scris niciodata despre cele prin care am trecut si rareori se intampla sa mai spun vreunui om un cuvant despre asta pentru ca multi ma cred nebun. Pe semne ca eu nu m-am convertit cu adevarat inca si de aceea nu am simtit inca chemarea sa scriu o carte despre asta.

Asa cum mi-a ramas in minte cuvantul parintelui "astea raman dupa noi", asa mi-a ramas in minte si titlul predicii de mai sus "Ce a ramas dupa toate astea?". Poate ca pentru ca una dintre temerile mele este frica de urmatorul mare cutremur pe care il asteptam, mi se intampla deseori in timpul zilei sa ma gandesc, oare daca mor acum ce o sa ramana in urma mea? Cele cateva site-uri ortodoxe care le-am facut o sa moara unul dupa unul dupa ce o sa expire cardul care plateste gazduirea si domeniile. Oamenii care i-am ajutat cu cate ceva, o sa vina la pomana si o sa zica un "Dumnezeu sa-l odineasca". Firmele care le am si banii din cont nu o sa ma ajute cu nimic in iad. Faptele mele si starea in care ma aflu acum nu ma prea prezinta ca un canditat la mantuire. Urmasi nu am inca care sa se roage pentru mine. Singura sansa ar fi doar ceva care l-as lasa in urma mea care sa lucreze dupa ce voi muri. Ce sa fie acest ceva inca nu am descoperit ...

Tot aceasta intrebare - ce o sa marturiseasca pentru mine cand voi fi judecat? - am auzit-o si la Parintele Arsenie Papacioc care cand era in puscariile comuniste, fiind gata sa moara de multe ori, spune ca atunci cand credea ca nu mai are scapare si astepta din clipa in clipa sa moara, instant ii trecea prin minte gandul: "Ce bine ar fi sa am ceva lasat in urma mea care sa marturiseasca pentru mine".

Nimic nu este mai trecator decat viata omului. Toate trec nebagate in seamna, dar viata noastra duce in spate atatea sperante, atatea dorinte, proiecte si amagiri, incat pe cat vedem cum se scurge si proiectele si realizarile sau nerealizarile noastre trec sub umbra timpului, pe atat ne adapam cu amarul gust al desertaciunii. Simtim ca suntem nimic si ca nu am facut nimic.

Tot in satul de care ziceam mai sus, mi s-a intamplat sa vizitez mai multi oameni, toti batrani, pentru ca la sat cam toti sunt batrani. Si toti - invariabil - nu vorbesc decat de cat de grea le e viata: suferinta, neputinta, boala, singuratate, saracie. Cam astea ne lovesc pe toti, una sau mai multe, si numai una ar fi de ajuns ca sa te faca sa zici "Of, amara vale a plangerii este viata omului". Multi mi-au spus asta, si chiar oameni credinciosi, chiar o mamaie care are fata luminata si am prins-o cu o proorocie, plange si se vaieta asteptand marea trecere cu gandul "Oare dincolo unde vom ajunge? Eu cred ca la iad, ca suntem pacatosi".

Ma uit la vietile celor din jurul meu si vad desertaciune si amagire. Ma uit la viata mea si vad asemenea. Am realizat multe - cantarite prin ochii altora - si totusi nu simt ca as avea ceva care sa las in urma mea. Nu cantaresc cele care le-am facut cu cele care mi le-am propus, pentru ca atunci s-ar da balanta peste cap. Nu cantaresc cele care le-am facut cu cele care ar fi trebuit sa le fac, deoarece nu se poate compara un fulg cu un munte. Nu m-as fi asteptat sa am realizari imposibile si nu imi propun lucruri peste puterile mele, ci tanjesc ca macar un lucru sa il fac cum trebuie din cele pe care trebuie sa le fac si cu care m-as putea prezenta in fata lui Dumnezeu cu el. Sunt sigur ca Dumnezeu nu imi va cere socoteala prea mare pentru cele rele care le-am facut ci mai mult ma va intreba de cele bune pe care as fi putut sa le fac si pe care nu le voi fi facut.

Incerc uneori rational sa inteleg plangerile Sfantului Efrem Sirul si alte cuvinte din rugaciuni similare ale altor sfinti care zic cam asa: oare de ce ma voi tangui mai mult eu ticalosul cand voi fi aruncat in iad: de amarul chinurilor si al suferintelor sau de pierderea atator bunatati si nevederea fetei lui Dumnezeu. Binecuvantata este clipa in care din mila lui Dumnezeu mi s-a intamplat sa cunosc in inima adevarata frica de iad si frica de a fi despartit de Dumnezeu si sa dea Dumnezeu fiecaruia ca macar odata in viata sa o cunoasca. Nespusa este ravna pe care o aprinde aceasta frica, schimbarea care o da vietii noastre, tainele care ni le descopera si ecoul peste ani de care ne putem agata cand valurile invloburate ale marii acestei lumi, pline de tot felul de gunoaie si mizerii ne cuprind si ne trag in jos in negura amagirii. Poate aceasta frica m-a indemnat sa scriu acest cuvant de frica ca la noapte voi muri, si as dori sa las in urma mea macar un cuvant bleg in care am incercat sa aprind in inima vreunui internaut ratacit dorinta de a lasa ceva in urma lui care sa marturiseasca in fata lui Dumnezeu la Judecata de Apoi.